Achiziţionarea unui aparat de aer condiţionat este mai complicată decât pare la prima vedere.
Cei care vor să îşi cumpere un aparat de aer condiţionat trebuie să apeleze la specialişti şi instalatori profesionişti şi să facă achiziţia, fie la începutul anului, fie la sfârşitul anului pentru a economisi bani la montaj.
“Majoritatea clienţilor se informează în ziua de azi online, dar nu ar trebui să se limiteze doar la asta şi să cadă în capcana internetului şi a celui mai mic preţ de achiziţie fără să se uite în partea de servicii. După acea căutare preliminară ar trebui să se adreseze specialiştilor din domeniu. Clienţii ar trebui să meargă în showroom unde pot testa produsele şi pot obţine informaţii mai calificate decât cele pe care le pot obţine singuri de pe internet”, spune Alexandru Rusu, Residential Sales Manager în cadrul Daikin România.
În unele cazuri şi în funcţie de locaţie, specialiştii în aer condiţionat pot face o vizionare înainte de alegerea aparatului.
“Dacă este o lucrare mai complexă sau dacă este un apartament mai ciudat unde posibilităţile de montaj sunt limitate, clienţii pot avea parte de acest serviciu de vizită la domiciliu, după care se va face şi partea de dimensionare. La un duplex, spre exemplu, se poate avea un sistem cu o unitate exterioară şi până la cinci unităţi interioare sau pot fi împărţite în două, în funcţie de posibilităţile de montaj sau o unitate de montaj pentru fiecare cameră, însă aceasta este soluţia cea mai dezavantajoasă din punct de vedere a instalării echipamentelor”, precizează Rusu.
În ceea ce priveşte montatorii amatori, aceşti încep să dispară treptat de pe piaţă.“În momentul în care preţul freonului a crescut foarte mult puţini sunt cei care îşi mai asumă să facă un montaj necalificat. Dacă pierzi freonul din unitatea respectivă îţi anulezi orice diferenţă de cost pe care ai fi plătit-o către un profesionist. În rândul instalatorilor necalificaţi, deşi vorbim de un agent frigorific R32 care are un potenţial scăzut de flamabilitate, există totuşi teama nefiind pregătiţi să lucreze cu astfel de sisteme. Observăm o tendinţă în bine din acest punct de vedere şi sperăm ca în câţiva ani lucrurile vor intra în normal”, spune Rusu.
Compania acordă o atenție deosebită formării profesioniștilor din domeniu, oferind cursuri de pregătire tehnico-practice în cadrul centrului de formare profesională Daikin, unde sunt pregătiți peste 250 de instalatori în fiecare an.
Odată cu preţul freonului a crescut şi montajului.În perioada de vârf a montajelor iunie-august preţurile sunt mai ridicate pentru ca disponibilitatea echipelor este mai redusă. Mai nou există o clasificare a montajelor pentru mulţi dintre montatori. Există un montaj standard, unul premium, unul cu traseu frigorific ascuns, explică Rusu.
Produsele Daikin nu se găsesc în magazine precum, Altex sau Flanco, acesta fiind o strategie a companiei. “Dacă am introduce produsele în retailul classic, fie că este Altex sau Flanco sau orice alt retailer înseamnă că am renunţat la partea aceasta de servicii premium, de consiliere etc. În magazinele respective nu există oameni specializaţi pentru partea de aer condiţionat. Dacă se cumpără de pe magazine online trebuie avut grijăla ce se întâmplă în partea de montaj. Recomandăm lucrul doar cu partenerii autorizaţi”, a concluzionat Rusu.
În anul financiar 2017-2018, încheiat la 31 martie 2018, Daikin România, subsidiara locală a celui mai important producător de aer condiționat din lume, a înregistrat o cifră de afaceri de 25,5 milioane euro, în creștere cu 5% față de anul precedent.
„Pentru 2018, ne-am propus o creștere a cifrei de afaceri, continuând dezvoltarea parteneriatelor puternice pe toate segmentele de business. De asemenea, avem în plan creșterea echipei Daikin, formată astăzi din 40 de angajați, având în continuare multe poziții deschise pentru specialiști. În plus, acordăm o atenție deosebită recrutării și formării viitorilor profesioniști în domeniu, prin programe și abordări dedicate studenților în ani terminali. Creșterea și consolidarea echipei alături de partenerii noștri ne va susține în demersul de menținere a poziției de lider al pieței HVAC în Romania, obiectivul nostru fiind acela de a oferi soluții și servicii de cea mai înaltă calitate, care depășesc standardele industriei”, a declarat Daniel Vasile, directorul companiei.