Cea mai mare investiție medicală din ultimii 30 de ani din România. In zona de Nord a Bucurestiului a fost ridicat un ansamblu de spitale cu o capacitate totala de 300 de paturi, imagistica, sali de chirurgie, 18 paturi ATI, radioterapie, PET CT, medicina nucleara, centru de recuperare si fizioterapie si 60 de cabinete medicale care acopera toate specialitatile de la medicina de familie pana la medicina integrativa cu toata infrastructura necesara gandita, proiectata si executata conform cerintelor legale si medicale ale anului 2021.
In ultimii 30 de ani, in Bucuresti, au fost construite doar 4 spitale greenfield: spitalul Euroclinic construit in 2005 si achizitionat in 2010 de Reteaua Regina Maria cu o suprafata de 4000 m2, spitalul Monza Centru Cardiovascular cu o suprafata de 18000 m2, spitalul de copii Victor Gomoiu cu o suprafata de 19300 m2 (singura investitie a statului) si Enayati Medical City cu o suprafata de 35000m2 si multiple functiuni spitalicesti.
Cea mai mare investiție medicală din ultimii 30 de ani din România
Primul oras medical din Romania, Enayati Medical City, a demonstrat ca se poate face de la zero, repede si corect infrastructura spitaliceasca performanta care sa serveasca in primul rand interesului public, in conditii de maxima siguranta atat medicala cat si umana. Investitia s-a ridicat la 60 de milioane de euro si a durat de la faza de autorizatie de constructie pana la deschiderea propriu-zisa – 2 ani.
“Am realizat in 2 ani de zile o unitate spitaliceasca cu 300 de paturi luand in considerare toate circuitele si nevoile pe care le-ar putea avea o asemenea structura.
De la circuitul de gaze medicale, la 7 circuite diferite de ventilatie realizate peste normele in vigoare (post-operator si ATI, operator, transplant medular, radioterapie, cabinete medicale si saloane), la rezerva de apa de peste 100 m3, la distantare conforma cu normativele in vigoare inclusiv epidemiologice, la reteaua electrica realizata in parametri de consum reali, toate au fost gandite si executate de la inceput.
Acesta este marele atu al spitalului construit de la zero, de aceea consider o urgenta maxima in Romania investitiile in spitale noi. De aceea alaturi de partenerii de la Monza am dezvoltat infrastructura spitaliceasca Greenfield”, spune Dr Wargha Enayati.
Enayati Medical City este :
- un spital de oncologie si recuperare cu 6 Sali de operatie si 100 de paturi din care 18 ATI si chimiorerapie operat de Monza, buncare pentru radioterapie, PETCT si medicina nucleara operate de Neolife,
- un spital de recuperare si geriatrie cu sectii de recuperare de scurta durata, recuperare de lunga durata, boli neurodegenrative si paliatie cu 150 de paturi
- un centru rezidential pentru varstnici cu apartamente si camere destinate asigurarii unui trai demn seniorilor nostri, cu 50 de locuri si centru de zi pentru seniori cu activitati recreative
- cea mai mare policlinica cu 60 de cabinete in care vor funcționa furnizori diferiti de servicii medicale (Concierge Medical by Intermedicas, Dr Leventer, Dr Leahu, Secom, Clarfon, Senior City, Synevo) si va acoperi toate aria de specialitati medicale, de la recoltare la recuperare cardio si neuro,
- un centru de wellness cu fizio-kinetoterapie, dotat cu o piscina, sala de fitness si toate functiunile de ultima generatie
In completarea functiunilor medicale, in Enayati Medical City am inclus restaurant, cafenea, magazine, farmacii, birouri, sala de conferinta de 200 de locuri, spatiu de expozitie si leisure, parcare supra si subterana cu peste 170 de locuri, gradini suspendate, curti de lumina si decoratiuni de lux.