Cea mai mare lovitură pentru Nissan din ultimii 11 ani! Gigantul este forțat să își reducă capacitatea de producţie

Nissan Motor a anunţat joi că în următorii patru ani îşi va micşora capacitatea de producţie cu o cincime şi gama de modele, pentru a-şi reduce costurile fixe cu 300 de miliarde de yeni (2,8 miliarde de dolari), în încercarea de a deveni un producător mai mic şi mai eficient, în urma scăderii vânzărilor.

Decizia face parte din noul plan de restructurare pe plan global al producătorului auto nipon, menit să asigure o creştere solidă, după expansiunea excesivă din trecut.

Joi, Nissan a raportat o pierdere operaţională anuală de 40,5 de miliarde de yeni (376 milioane de dolari) în anul fiscal încheiat la 31 martie 2020, prima pierdere din ultimii 11 ani, din cauza scăderii vânzărilor, în urma impactului pandemiei de coronavirus. Marja de profit a fost de minus 0,4%.

Unde vor fi închise fabrici

Nissan va închide fabricile din Spania şi Indonezia,va ieşi de pe piaţa din Coreea de Sud şi va retrage brandul său Datsun din Rusia, ca parte a strategiei prezentate miercuri cu partenerii Renault şi Mitsubishi Motors.

Renault, Nissan şi Mitsubishi au anunţat un noul model de cooperare în afaceri, pentru reducerea costurilor, sporirea competitivităţii şi profitabilităţii, conform unei noi scheme a alianţei, în condiţiile în care companiile auto din întreaga lume sunt afectate de efectele pandemiei.

Partenerii din cadrul alianţei utilizează schema leader-follower pentru a spori eficienţa şi competitivitatea produselor şi tehnologiilor, iar aproape 50% din modele vor fi dezvoltate şi produse în conformitate cu schema leader-follower până în 2025. Producătorii auto vor să-şi diminueze costurile împărţind mai sistematic producţia lor. Investiţiile per model vor fi reduse cu până la 40% pentru vehiculele incluse în noua schemă.

„Voi face tot posibilul pentru revenirea pe creştere a Nissan”, a afirmat directorul general Makoto Uchida, adăugând că firma a învăţat din greşelile din trecut, şi nu-şi va mai majora cota de piaţă pe plan global cu orice preţ.

„Trebuie să ne recunoaştem greşelile şi să le reparăm. Începând de la conducere, compania va renunţa la poziţia sa din trecut care a frânat eforturile de extindere a cooperării cu Renault”, a dat asigurări şeful Nissan.

În al doilea plan de redresare în mai puţin de un an, Uchida s-a angajat să readucă compania pe profit, cota de piaţă pe plan global urmând să se situeze la 6% iar marja de profit peste 5%.

Anul trecut, Nissan a vândut pe plan global 4,9 milioane de vehicule, după ce anterior se aştepta la 4,8 milioane de unităţi.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile.

În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.), are 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.