Cazurile de coronavirus din România au înregistrat o creștere alarmantă în ultimele zile, însă impactul acestora va fi resimțit pe termen lung în secțiile de Terapie Intensivă din marile spitale. Va face față sau nu România acestui val?
Secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, trage un semnal de alarmă cu privire la situația din spitale.
Potrivit acestuia, provocarea cea mai mare căreia trebuie să îi facă față sistemul sanitar din România în lupta cu pandemia de coronavirus este deficitul de cadre medicale.
Totdată, acesta subliniează faptul că, în acest moment, România are aproximativ 1.000 de paturi de terapie intensivă destinate pacienților diagnosticați cu COVID-19. Aproape jumătate dintre acestea sunt ocupate în prezent, în condițiile în care, luni, a fost înregistrat un nou record negativ, cu 497 de persoane infectate cu noul coronavirus internate în secțiile de ATI din întreaga țară.
Totuși, Andrei Baciu este de părere că există și o parte pozitivă din situația epidemiologică pe care o traversează România. Potrivit acestuia, s-a ajuns la o oarecare stabilizare a numărului zilnic de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.
”Partea pozitivă ar fi aceea că nu s-a continuat acea creștere. Eram la câteva sute de cazuri, am cunoscut o accelerare care ne-a dus aproape de 1.500 de cazuri noi, zilnic. Din fericire, s-a stabilizat numărul în jurul acestei cifre, ceea ce nu este o veste rea. Însă acest număr vine la pachet cu un număr de cazuri critice, severe, care necesită spitalizare în secții de terapie intensivă”, a explicat secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, în cadrul emisiunii ”Talk B1”, cu Tudor Mușat.
Avem bariere
”Sunt mai multe bariere. Inițial, la începutul acestei pandemii, am avut o barieră dată de numărul de ventilatoare pentru că nu știa nimeni cât de repede se va ajunge la o situație critică, vedeam ce se întâmplă în Italia și în Spania, situații realmente duse la extrem. (…) Depășind această perioadă, lucrurile au fost ușor-ușor stabilizate și acum ne găsim în fața unei situații în care nici măcar numărul de paturi alocate pacienților cu SARS-CoV-2 nu mai reprezintă, în momentul de față, o barieră, o limită. Ce reprezintă, în schimb, în momentul de față o provocare foarte mare este personalul medical.
Avem peste 1.000 de medici specializați în terapie intensivă și în jur de 4.000 de paturi, care pot fi dotate într-o măsură mai mică sau mai mare, pentru că nu toți bolnavii care sunt în terapie instensivă sunt și intubați. Însă toate aceste alocări se vor face în detrimentul celorlalte patologii.
În momentul de față, sunt în jur de 1.000 de paturi alocate pentru pacienții cu SARS-CoV-2. Aproape jumătate sunt ocupate în acest moment. Pot să trateze pacienți cu SARS-CoV-2. Există diferite tipuri de paturi, de ventilatoare. Toate aceste paturi pot să trateze forme critice, forme severe de pacienți cu SARS-CoV-2. Dar nu toți pacienții de la ATI sunt intubați”, a declarat Andrei Baciu.
Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea