Fondul de investiţii imobiliare New Europe Property Investments (NEPI), implicat anul trecut într-una dintre cele mai mari tranzacţii de pe piaţa imobiliară locală, a finalizat achiziţia mall-ului Iris Shopping Center din Piteşti, aflat în proprietatea Avrig 35, pentru suma de 20,94 mil. euro, cu circa 30 mil. euro sub valoarea de investiţie. Tranzacţia reprezintă cea mai mare investiţie realizată în acest an pe piaţa imobiliară din România.

Deal-ul se va realiza în doua etape, prima vizează achiziţia vehicolului investiţional Connect Investment, care deţine o parte din parcul de retail închiriată de Auchan şi Bricostore, iar în a doua etapă se va prelua vehicolul Oceanis International, în portofoliul căreia se află 7.000 mp de galerii comerciale. Pentru a doua fază a achiziţiei, NEPI are la dispoziţie un an de zile să decidă dacă va perfecta tranzacţia, potrivit datelor remise de fondul de investiţii Bursei de la Londra.

Iris Shopping Center are o suprafaţă construită de 83.016 mp, din care circa 33.000 mp suprafaţă închiriabilă.

„Chiria plătită de Auchan şi Bricostore generează un venit net operaţional de 4,67 mil. euro“, se arată în anunţul companiei. Tranzacţia se încheie retroactiv cu data de 1 ianuarie 2010.

La începutul lunii februarie, Alexander Hergan, omul de afaceri care controlează activităţile grupului Avrig 35, a anunţat că se află în discuţii cu NEPI pentru vânzarea centrului comercial din Piteşti. Proiectul a fost construit în urma unei investiţii de circa 50 mil. euro.

Cele două companii nu sunt la prima tranzacţie. În 2008, NEPI a mai achiziţionat de la Avrig 35 un portofoliu format din 18 proprietăţi din diferite oraşe, închiriate către Raiffeisen Bank, pentru suma de 46,3 mil. euro.

0-48975-martin.jpgTranzacţie eşuată

Compania a intrat anul trecut într-un proces de achiziţie a trei proprietăţi aflate în portofoliul dezvoltatorului BelRom, respectiv European Retail Park Brăila, Bacău şi Focşani. Până la sfârşitul anului NEPI a reuşit să intre în posesia primului centru comercial, cumpărat pentru 63 mil. euro.

„În ceea ce priveşte achiziţia mall-urilor European Retail Park din Focşani şi Bacău este puţin probabil că tranzacţia va mai fi derulată, pentru că au fost nişte neînţelegeri cu proprietarii“, a declarat recent pentru capital.ro Martin Slabbert (foto), managing directorul NEPI.

NEPI deţine o scrisoare de garanţie pentru 113,5 mil. euro de la KBC Bank Irlanda bani destinaţi refinanţării proiectului din Brăila şi pentru achiziţia celor din Bacău şi Focşani.

Investiţii în proiecte cu probleme

Fondul de investiţii, al cărui preşedinte este Dan Pascariu, care deţine şi funcţia de conducere a băncii UniCredit Ţiriac, este cel mai activ de pe piaţă în acest moment.

„Avem un program extins de achiziţii şi când avem în faţă o proprietate cu o valoare bună putem să o achiziţionăm. Nu e o problemă de buget. Acum suntem în discuţii cu mai multe companii care au proiecte în dezvoltare, pentru a intra în parteneriate. Nu vizăm doar proprietăţi generatoare de venituri“, a explicat Martin Slabbert.

Portofoliul companiei este format din 30 de proprietăţi de retail, birouri şi industrial, dintre care 24 sunt localizate în România. Acestea au fost evaluate la 145,96 mil. euro şi au o suprafaţă închiriabilă de circa 140.000 mp.

Portofoliul de retail al NEPI în România este format din parcul de retail ERP Brăila şi din patru spaţii comerciale, achiziţionate în 2007 de la Flanco, şi care acum sunt închiriate către Piraeus Bank în Iaşi, BCR în Bacău, KFC şi Aura Gaming în Bucureşti şi un spaţiu în Braşov închiriat de Flanco.

Portofoliul pe birouri este format din 19 proprietăţi cu o suprafaţă totală de 48.400 mp, evaluate la 43.99 mil. euro (circa 30% din total). Una din proprietăţi este localizată în Germania, iar celelalte sunt 18 sucursale şi puncte de lucru închiriate de Raiffeisen şi achiziţionate de NEPI în 2008.  Grupul mai deţine o proprietate industrială în Râşnov, ce a fost evaluată la 12,2 mil. euro şi care este închiriată către Picanol Group şi Dexion Hi-Lo Storage Solutions.