Consilierul prezidențial, Mihailo Podoliak a prezentat situația actuală a războiului din Ucraina, menționând reușitele ce au fost realizate de către armata ucraineană. O blocadă ce consumă resursele Rusiei și care vestește numai reușite din partea Ucrainei.
Consilierul prezidențial ucrainean Mihailo Podoliak a declarat că rezistența de 82 de zile în fața Rusia a combatanților care au apărat orașul Mariupol a schimbat complet cursul războiului cu Rusia.
Podoliak a continuat prin a spune într-o declaraţie televizată că apărarea oraşului-port Mariupol a frânat puternic progresul operaţiunii rusești pentru capturarea de teritorii în estul şi sudul Ucrainei.
Ce reprezintă această rezistență?
Acesta a continuat prin a menționa importanța luptelor ce se desfășoară în jurul combinatului siderurgic Azovstal din Mariupol, el reprezentând un ultim bastion al apărării ucrainene, orașul fiind sub asediu de mai bine de două săptămâni, aflându-se într-o continuă stare de alertă din cauza bombardamentelor rusești.
Podoliak a ținut totuși să menționeze că există speranță și șanse de succes pentru aceste bătălii. Tot la Azovstal, combatanţii au început să se predea, anunțând sfârşitul uneia dintre cele mai sângeroase bătălii ale ultimilor decenii în Europa. În jurul acestui eveniment s-ar estima un număr de aproximativ zeci de mii de oameni care ar fi fost ucişi în bătălia de la Mariupol.
„Pentru că Mariupol a ţinut pe loc forţele Federaţiei Ruse timp de 82 de zile, operaţiunea pentru capturarea estului şi sudului (Ucrainei) a fost oprită. Aceasta a schimbat cursul războiului”, a subliniat Podoliak.
Care mai este situația pe celelalte câmpuri de luptă?
În ciuda, acestei capturări extraordinar de importante pentru armata rusească, a orașului Mariupol, fronturile sale au rămas înghețate, lucru ce poate vesti doar prelungiri care ar putea seca Rusia de resursele financiare necesare pentru a continua eforturile ei militare.
Pe lângă această blocadă eficientă împotriva Rusiei, Ucraina a mai continuat să resimtă victorii și în jurul orașului Harkov, respingând forțele agresoare și forțându-le să se retragă. De asemenea, aceste victorii au fost înregistrate și în jurul capitalei Ucrainei, Kiev, unde la fel ca în Harkov, forțele inamice au fost respinse.
Podoliak, care conduce echipa de negocieri a Ucrainei, a reiterat că ţara sa nu este dispusă să cedeze teritorii în negocieri, pentru ca preşedintele rus Vladimir Putin să poată salva aparenţele.
Poziția exprimată de ucraineni este una fermă împotriva Rusiei, astfel că negocierile au fost blocate într-un continuu șah, însă pentru ucraineni aceste negocieri ar putea reîncepe odată ce diplomații ruși ar începe să elaboreze termeni de negociere realiști.
„Obiectiv vorbind, procesul de negocieri este într-adevăr pe pauză… însă eu subliniez că orice război se va sfârşi odată la masa negocierilor”, a spus Podoliak.
Ucraina şi Rusia se află într-un impas diplomatic din 29 martie, cele două țări neavând tratative din data menționată. În același timp, negociatorul-şef al Rusiei, Vladimir Medinski, a susținut că negocierile totuși au continuat să fie făcute de la distanță, conform unui citat furnizat de către Interfax.