Unul din lucrurile care m-a surprins neplăcut la sfârşitul anului 2013 a fost opinia Papei despre economie și societate, expusă în manifestul Exortația apostolică: îmbrățișează o poziție anti-capitalistă, împotriva ideologiei laissez-faire, similară ideilor promovate de socialiști. Ceea ce e paradoxal, fiindcă socialismul se identifică cu nihilismul și cu ateismul. Să nu uităm, Marx a spus că religia este opiu pentru popor. Dar să mă refer punctual la ideile din manifestul Papei.
În primul rând, a spune că economia ucide e o formulare exagerată. Două precizări se impun: (1) inegalitatea de avuție din capitalismul autentic (care nu mai caracterizează lumea ultimelor decenii) e categoric mai redusă decât inegalitatea din timpul aristocrației și (2) chiar și azi inegalitatea de avuție se produce într-un plan al bunăstării incomparabil mai ridicat decât în epoca în care economia de piață nu exista. Există oameni care mor de foame, desigur, dar mai puțini decât înaintea capitalismului.
În al doilea rând, Papa Francisc folosește în scrierea sa o expresie specifică literaturii socialiste: „trickle down theories“ – pe care am tradus-o „teoria distribuției naturale a avuției“. Expresia a fost făurită în cursul atacurilor aduse economiei laissez-faire de către progresiști la mijlocul secolului XX, fiind utilizată, printre alții, de Galbraith (un economist celebru care spunea că URSS va prinde din urmă SUA). Papa ar trebui să citească puțină economie. Ar afla că nu din „bunătatea celor care dețin puterea economică“ rezultă bunăstarea clasei muncitoare, ci din propriul interes. Aceasta e „mâna invizibilă“ de care vorbea Adam Smith. Propriul interes îi îndeamnă pe capitaliști să acumuleze neîncetat și să producă pentru masele largi. Rezultatul competiției neîngrădite și a goanei după profit e îmbunătățirea permanentă a bunurilor de consum, producția lor pe scară largă și ieftinirea lor – ceea ce duce la creșterea nivelului de trai pentru toți.
În al treilea rând, pe cât e de ignorant în materie de economie, pe atât e de miop când vine vorba de înțelegerea rolului statului. Nu știu de unde a scos ideea că statele sunt „însărcinate să vegheze la binele comun“ – un mit promovat tot de filozofi ai colectivismului și de iubitori ai funcționărimii, despre care putem spune cu adevărat că „nu a fost vreodată confirmat de istorie“.
În al patrulea rând, Papa ignoră posibilitatea ca inegalitatea de avuție să fie generată și de altceva decât de economia de piață. De pildă tocmai de guverne, de politicile populist-redistribuționiste ale acestora și de instituțiile etatiste. Destui economiști reclamă polarizarea socială rezultată din politicile care subvenționează prin credit artificial de ieftin marile bănci și corporații (too big to fail), din privilegiile de care se bucură anumite industrii, din obstrucționarea pieței muncii, din sistemul public de pensii care îi duce pe bătrâni la disperare. Papa știe una și bună: statul face lucruri bune, dacă statul nu ar acționa atunci mizeria ar fi cruntă.
În al cincilea rând – și cel mai scandalos – Papa Francisc identifică respingerea intervenției statului cu respingerea lui Dumnezeu, punând astfel semnul egal între politicieni și Dumnezeu și marcând astfel o fabuloasă revenire vizionară la vremurile non-democratice și non-liberale în care „unșii lui Dumnezeu“ (și ai papalității) puteau decide soarta „supușilor“ după bunul plac.
Atât de respingătoare mi se pare această idee încât mă opresc de a o mai comenta.
BOGDAN GLĂVAN,
profesor de economie
și deținătorul blogului
