Ce s-a schimbat din 1950 până azi? Speranța de viață a crescut cu 30 de ani, echivalentul în timp al unei vieți din secolul al XVII-lea. Un progres extraordinar, care schimbă totul: legăturile dintre generații, viața emoțională și cea familială, însuși destinul nostru.

„Autobiografie intelectuală și, în egală măsură, un manifest, cartea de față tratează o singură problemă: lungul timp al vieții. Ținta îi este perioada medie, de dincolo de 50 de ani, când nu ești nici tânăr, nici bătrân, dar ești locuit întotdeauna de o abundență de pofte”, apreciază Pascal Bruckner în introducerea volumului.

Stefan Zweig, trimiteri

Pe de o parte, cartea aduce un elogiu vârstei înaintate, nu este doar o meditație posomorâtă asupra ultimei perioade din viața noastră. Dar, pe lângă acest elogiu, ce reprezintă miezul bogat articulat și foarte frumos al volumului, O scurtă eternitate conține și o reflecție asupra schimbării lumii.

Cititorii pot constata că Bruckner îl invocă încă de la începutul lucrării pe Stefan Zweig și amintește cum erau percepute vârsta adultă și tinerețea la finele secolului al XIX-lea, în Imperiul Austro-Ungar. O diferență substanțială. O reflecție asupra schimbării lumii.

Bunicii pe trotinete

„Întregul pariu al cărții este cum se poate intra în această perioadă de maturitate absolută fără a avea parte și de neplăcerile vârstei, respectiv izolarea, boala, descompunerea corpului. Explorez pentru a găsi o nouă modalitate de a trăi frumos vârsta a treia. Ce este frapant este să vezi cât de important este aspectul fizic, cum indivizi trecuți de 50-55 de ani se luptă să rămână cu orice preț într-un corp de tânăr, mai ales prin vestimentație. La Paris, vedem tot mai multe bunicuțe, bunicuți deplasându-se cu trotineta. Taie strada pe trotinetă, se îmbracă în blugi, evident, sau vedem mame care se îmbracă la fel ca fiicele lor ca să estompeze diferența de vârstă”, a declarat celebrul autor francez într-un interviu acordat în exclusivitate Editurii Trei.

Cartea O scurtă eternitate poate fi considerată un ecou al volumelor Euforia perpetuă, Noua dezordine amoroasă sau Paradoxul iubirii. Dacă în aceste trei cărți Pascal Bruckner vorbea despre un fel de imperativ al fericirii, lansat și promovat în anii ’60, în O scurtă eternitate deplânge imperativul tinereții, faptul că trebuie să simulezi tinerețea cu orice preț.

Intelectual emblematic al Franței

„Un excelent eseu, care ne propune să tindem mai degrabă către o viață împlinită, decât spre succes. Asta pentru că însuși conceptul de succes, de reușită pare să limiteze căutarea, odată ce ținta mult dorită a fost atinsă. Avem acum incredibila șansă de a putea fi activi un timp mai îndelungat, de a lucra pentru împlinirea noastră. Atâta vreme cât iubim și creăm, trăim o scurtă eternitate, singura care ne este permisă. Nimic altceva nu ne este impus. Poți trăi viața deplin, până la momentul final, inevitabil.” – Le Devoir

Pascal Bruckner, născut la Paris în 1948, este romancier, eseist și una dintre figurile emblematice ale intelectualității franceze.

La Editura Trei au apărut toate romanele sale: Fiul cel bun, Casa îngerilor, Luni de fiere, Hoţii de frumuseţe, Care dintre noi doi l-a născocit pe celălalt?, Iubirea faţă de aproapele, Căpcăunii anonimi, Copilul divin, Palatul chelfănelii, Iubito, eu mă micşorez!…, Păzea, se ntoarce Moş Crăciun!, Paria, Un an și o zi, volumul de teatru Ce dorește domnul?, precum şi eseurile Noua dezordine amoroasă, Fanaticii apocalipsei, Paradoxul iubirii, Căsătoria din dragoste, Euforia perpetuă, Mizeria prosperităţii, Tirania penitenţei. Eseu despre masochismul occidental, Înțelepciunea banilor și Un rasism imaginar.