La originea acestei schimbări se află conştientizarea faptului că măsurile de austeritate impuse în Europa au agravat uneori dificultăţile unor ţări, complicându-le sarcina de a reduce ulterior deficitele, informează sursa citată, preluată de Agerpres.
O primă breşă a fost deschisă de propunerea candidatului socialist în alegerile prezidenţiale din Franţa, Francois Hollande, de a renegocia pactul european dorit de germani pentru a întări disciplina bugetară. Ideea este de a adăuga o dimensiune de creştere în acest tratat. Taxată iniţial drept dovadă de ”naivitate”, propunerea lui Hollande a primit săptămâna aceasta sprijinul neaşteptat al cotidianului britanic Financial Times. ”Cu cât climatul economic devine mai dificil, cu atât mai mult apologeţii austerităţii sunt izolaţi. Este încurajator să vezi că tot mai mulţi politicieni, printre care şi Francois Hollande, fac apel la o strategie europeană de creştere’, a scris FT.
Socialistul francez are deja adepţi: opoziţia din Germania reproşează pactului că nu este preocupat decât de disciplina bugetară şi nu conţine nimic care să stimuleze creşterea în Europa. Preşedintele portughez Anibal Cavaco Silva a făcut apel, de asemenea, la UE să pună în aplicare o strategie pentru ‘a face faţă stagnării economice actuale’. De multe ori însă, aceste declaraţii nu sunt însoţite de revendicări precise. Chiar şi ambiţiile lui Hollande ar putea fi revizuite în jos dacă va fi ales preşedinte. Pactul bugetar este deja în curs de ratificare, ceea ce complică o eventuală renegociere.
”Un program de sprijinire a creşterii trebuie să includă măsuri concrete care au un efect imediat. Europa vorbeşte de prea mult timp de creştere, dar nu face suficient’, notează critic FT. Viena a propus întemeiat crearea în cadrul UE a unui fond destinat creşterii, care s-ar baza pe restructurarea creditelor existente, pentru a promova întreprinderile mici şi mijlocii inovatoare. Această idee se face ecoul propunerilor Comisiei Europene, care intenţionează să distribuie mai bine fondurile europene pentru a sprijini IMM-urile şi a combate şomajul în rândul tinerilor.
Cu toate acestea, nu s-a concretizat nimic, în pofida organizării, de la începutul anului, a două summituri europene dedicate creşterii şi locurilor de muncă. Liderii europeni sunt divizaţi cu privire la modul de a stimula creşterea. 12 ţări grupate în jurul premierului britanic, David Cameron, şi al celui italian, Mario Monti, susţin o piaţă unică întărită şi reforme ale pieţei forţei de muncă. În schimb, tandemul franco-german pledează pentru mai multă coordonare a politicilor fiscale pentru a redemara economia.
În opinia economistului Jean Pisani-Ferry, problema este că unele ţări nu sunt convinse că stimularea creşterii este o prioritate. ‘Strategia germană este de a spune că ajustările bugetare sunt necesare pentru a permite o reechilibrare a conturilor”, explică directorul Institutului European Bruegel. ”Şi aceasta chiar cu preţul unor sacrificii dureroase”, adaugă el.
Sursa:Agerpres