Pandemia de coronavirus încă face ravagii și după un an de la debut. În acest context, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) trage un semnal de alarmă la nivel mondial. Mai exact, sursa citată consideră că este puţin probabil ca pandemia de COVID-19 să se încheie anul acesta.
Totodată, Michael Ryan, directorul Programului pentru urgenţe sanitare al OMS a mai precizat că tot ceea ce putem să facem ”dacă suntem deștepți” este să finalizaăm spitalizările și să punem capăt deceselor și a tragediile cauzate de această pandemie.
„Cred că va fi foarte prematur şi nerealist să credem că vom termina cu acest virus până la sfârşitul anului. Ceea ce putem termina, dacă suntem deştepţi, sunt spitalizările şi decesele şi tragedia asociate acestei pandemii„, a declarat Michael Ryan, directorul Programului pentru urgenţe sanitare al OMS, în cadrul unei conferinţe de presă, relatează dpa, citată de Agerpres.
Când se vor sfârși decesele
De menționat este faptun că, în prezent OMS se concentrează pe menţinerea transmisiei la un nivel cât mai redus posibil şi vaccinării unui număr tot mai mare de persoane.
În acest context, Michael Ryan, a vorbit și despre situaţia privind administrarea dozelor de vaccin. Potrivit acestuia, situația s-a îmbunătăţit faţă de acum 10 săptămâni, deşi au existat „provocări uriaşe” în distribuirea lor, iar numărul cazurilor este încă în creştere.
Totodată, el a mai subliniat faptul că atunci când vaccinurile vor avea un impact asupra deceselor, spitalizărilor, dar și asupra transmiterii noului coronavirus, de abia la acel moment putem spune că există un control asupra pandemiei care a luat sute de mii de vieți într-un singur an de la debut.
„Dacă vaccinurile încep să aibă impact nu numai asupra deceselor şi spitalizărilor, ci vor avea un impact semnificativ asupra dinamicii transmisiei şi riscului transmisiei, atunci cred că ne vom îndrepta rapid spre controlul acestei pandemii”, a mai afirmat oficialul OMS.