Expertul în boli infecțioase a declarat că până la Sărbători, numărul cazurilor de coronavirus va crește foarte mult și se va ajunge la peste 75 de mii de cazuri zilnice. Acesta a mai precizat că următoarele trei luni vor fi cele mai negre de la începutul pandemiei de coronavirus.
”Până la Sărbători, vom vedea numere mult mai mari, peste 67.000 sau 75.000 cazuri zilnice. Următoarele trei luni vor fi cele mai negre de la începutul pandemiei”, a declarat expertul în boli infecțioase din SUA.
Acesta a mai precizat că vaccinurile nu vor fi disponibile până la începutul celui de-al treilea trimestru al anului viitor.
”În ciuda unui oarecare progres, vaccinurile nu vor deveni disponibile în mod semnificativ până la începutul celui de-al treilea trimestru al anului viitor. Și chiar și atunci… jumătate din populația Statelor Unite, în acest moment, este sceptică la ideea de vaccin”, a adăugat doctorul.
În contextul în care pandemia de coronavirus face ravagii în Statele Unite ale Americii, expertul în boli infecțioase a declarat că vinerea trecută s-au înregistrat 70 de mii de cazuri de coronavirus, cel mai mare număr pe care SUA l-a înregistrat din luna iulie, atunci când se afla la vârful pandemiei. Acesta a atenționat că țara va trece din nou prin asta.
Coronavirus poate provoca diabet
Experți din întreaga lume sunt aproape convinși că noul coronavirus poate provoca diabet în cazul persoanelor care nu prezintă factori de risc anterior. Acest fapt a fost dovedit în mai multe cazuri, dar experții trebuie să facă mai multe cercetări pentru a se dovedi cu certitudine acest aspect.
Foarte mulți experţi din întreaga lume sunt convinşi că noul coronavirus poate provoca diabet, chiar şi la adulţi şi copii care nu prezintă factorii de risc tradiţionali, în urma mai multor cazuri care au amplificat îngrijorarea provocată de relaţia periculoasă dintre cele două afecţiuni, relatează Reuters.
Un tânăr din Statele Unite, Mario Buelna, în vârstă de 28 de ani, a făcut febră şi a avut probleme de respiraţie în luna iunie şi a fost testat pozitiv pentru Covid-19. Câteva săptămâni mai târziu, după ce părea să se fi recuperat, a avut o stare de slăbiciune şi a început să verse. Ulterior, acesta a leşinat în locuinţa sa din Mesa, Arizona.
Paramedicii l-au transportat la un spital din apropiere, unde medicii l-au tratat la terapie intensivă, după ce l-au salvat din comă. Aceştia i-au spus că ar fi putut să moară. Diagnosticul lor, diabet de tip 1, l-a uimit şi înspăimântat. El nu suferea anterior de această boală. Medicii i-au spus că diabetul a fost declanşat de Covid-19.
Acest caz, precum şi alte cazuri similare, prezintă o nouă îngrijorare legată de relaţia periculoasă dintre diabet şi Covid-19, care este studiată de medici şi cercetători din întreaga lume.