Cristian Diaconescu, președintele PMP, face un apel la politicienii români să renunțe la mesaje antisemite, xenofobe, radicale sau antieuropene. Diaconescu a subliniat faptul că poporul român nu dorește să audă așa ceva și că astfel de discursuri nu ar face decât să adauge o vulnerabilitate pe care România nu a avut-o niciodată.
Totodată, liderul de partid a mai menționat că politicienii își fac rău eu înșiși prin acest timp de mesaje, iar societatea românească va avea și ea de suferit.
„Antisemitismul, xenofobia, radicalismul, antieuropenismul (nu ar trebui să facă parte din mesajul politic) pentru că nu dorește poporul român așa ceva. Ne-am mândrit în perioada de preaderare și făceam diferența pozitivă tocmai pentru că societatea românească nu împărtășea astfel de nonvalori.
Aș fi foarte recunoscător politicienilor, indiferent de unde sunt, să nu îmbrățișeze acest tip de mesaj pentru că-și fac rău lor înșiși – poporul român îi respinge, chiar dacă într-o primă etapă ar apărea unii interesați, și pentru că ar adăuga o vulnerabilitate pe care noi nu am avut-o niciodată și asta pentru că așa a vrut societatea românească, nu pentru că politicenii ar fi educat societatea în acest sens”, a declarat președintele PMP, la B1 Tv.
România, într-o criză profundă
Cristian Diaconescu a mai menționat că România se află într-o criză profundă, motiv pentru care, se poate vorbi despre premisele unei separări între problemele fundamentale grave.
Acesta a dat ca și exemplu Italia, o țară ”nervoasă”, din punct de vedere politic, care a ajuns la anumite concluzii după un an de pandemie.
„Suntem într-un moment foarte complicat, criză profundă și, din acest punct de vedere, există premisele unei separări între problemele fundamentale grave – în care nu neapărat alianțe politice sunt necesare, ci un anumit tip de înțelegere punctuală – aceste teme se dau la o parte, se transmit profesioniștilor, și restul zonei politice care, evident, rămâne competițională.
Italienii, o țară foarte ”nervoasă” din punct de vedere politic, a ajuns la concluzia după un an de pandemie că are nevoie de un om de tehnicieni”, a declarat Cristian Diaconescu.