Peste 85 de modele noi de vehicule electrice sunt programate să fie lansate în perioada 2022-2025 (calendarul 2021-2024), afirmă experții Bank Of America, într-o notă care subliniază că urmează un adevărat„tsunami” de mașini electrice noi.

Este vorba atât de modele create de unele startup-uri, cât și de producătorii auto tradiționali, cum ar fi SUV-ul Rivian, Hyundai Ioniq 5, F-150 electric Ford și multe altele.

Cota de piață a vehiculelor electrice noi din SUA va crește la 16%

Potrivit sursei citate, se estimează că, în acest an, cota de piață a vehiculelor electrice noi din SUA va crește de la aproximativ 6%, la 16%.

”Această analiză indică în continuare paritatea cost/preț, de la mijlocul/sfârșitul anilor 2020, care este un factor limitator pentru cererea de vehicule electrice în următorii câțiva ani”, spune Bank of America, una din marile bănci de investiții.

Experții americani consideră că ar fi nevoie de o creștere majoră pentru a îndeplini obiectivul administrației Biden, ca vânzările de vehicule electrice să crească în SUA la 50%, până în 2030.

Cota de piață a vehiculelor electrice Tesla ar putea scădea, ajungând la doar 19%

Nu în ultimul rând, banca sugerează că, până în anul 2024, cota de piață a vehiculelor electrice Tesla ar putea scădea, ajungând la doar 19%.

Numeroase modele noi de vehicule electrice care ajung pe piață ar putea forța cota de piață a Tesla să scadă. În SUA, cota de piață a Tesla a scăzut de la 79% în 2020, la 69% în 2021.

GM și Ford sunt în poziția de a câștiga cele mai mari cote de piață

Până în 2024, Tesla va avea „o cotă de piață mai mică decât a producătorilor tradiționali”, se spune în nota băncii. GM și Ford sunt în poziția de a câștiga cele mai mari cote de piață, pe măsură ce Tesla va scădea, anticipează banca.

Potrivit sursei, se estimează că aproximativ un milion de vehicule electrice vor fi vândute în America în 2022, 1,8 milioane vor fi vândute în 2023 și 3 milioane în 2024.