"Piesa s-a vândut cu 1.338.509,20 euro (cheltuieli incluse) unei persoane care a vrut să rămână anonimă", a anunţat purtătorul de cuvânt al casei de licitaţii. Precedentul proprietar, şi el rămas anonim, o cumpărase cu 764.218 de euro în 2008.
Casa de licitaţii, care nu a făcut publică estimarea înaintea şedinţei, se aştepta totuşi la mai puţin de un milion. Acum, recordul din 2008 a fost bătut.
Coperta lui "Tintin în America", semnată de Herge, a fost realizată de creatorul belgian pentru prima ediţie a aventurilor micului reporter. Există doar cinci coperţi în guaşe colorate ale aventurilor lui Tintin, dintre care două se află în colecţii private, una fiind cea vândută acum. Celelalte se păstrează la Fundaţia Moulinsart, dedicată operei desenatorului belgian.
"Aventurile lui Tintin" sunt o serie de reviste de benzi desenate ale artistului belgian Georges Remi (1907 – 1983), cunoscut sub pseudonimul de Herge. Se numără printre cele mai populare benzi desenate din secolul trecut, aventurile personajului fiind traduse în peste 50 de limbi. În toată lumea s-au vândut circa 200 de milioane de exemplare.