Dintre fotografiile realizate de Hubble în cursul anului trecut NASA şi ESA au ales imaginea masivului roi de galaxii Abell 2744, o fotografie de profunzime unică în care pot fi văzute unele dintre cele mai tinere galaxii observate vreodată. Abell 2744, localizată în constelaţia Sculptorul, apare în prim-planul imaginii. Acest roi este format din câteva sute de galaxii, iar fotografia le prezintă aşa cum arătau în urmă cu 3,5 miliarde de ani. Imensa amprentă gravitaţională exercitată de roiul galactic Abell 2744 se comportă ca o lentilă gravitaţională ce deformează spaţiul şi reuşeşte să mărească strălucirea a aproximativ 3.000 de galaxii mai îndepărtate, aflate în fundal. Aceste galaxii mai îndepărtate se arată privitorului aşa cum erau acum 12 miliarde de ani, în perioada de tinereţe a Universului, la aproximativ 1,75 de milioane de ani după Big Bang.
Fotografia reprezentativă pentru anul 2013 este cea a Nebuloasei Barnard 33 (Capul de cal), o apariţie fantomatică a unei nebuloase întunecate, fotografiată în spectrul infraroşu, din constelaţia Orion. Greu de observat în spectrul vizibil al luminii, această nebuloasă apare în întreaga ei splendoare eterală în spectrul infraroşu.
Pentru 2012 NASA şi ESA au ales fotografia nebuloasei planetare NGC 5189. Structura complexă a acestei nebuloase sugerează privitorului un ornament pentru pomul de Crăciun pus în evidenţă de o panglică festivă strălucitoare. Interesant în ceea ce priveşte această fotografie este că reprezintă o privire spre viitorul sistemului nostru solar. Nebuloasele planetare reprezintă ultima perioadă din viaţa unei stele de dimensiuni medii, aşa cum este Soarele. După ce şi-a consumat întregul combustibil din nucleu, steaua muribundă expulzează o mare parte din straturile sale de suprafaţă. Acest material se încălzeşte foarte mult din cauza radiaţiei stelare şi străluceşte puternic, dând naştere unor nori de gaze cosmice cu structuri complexe. Aceşti nori strălucesc şi sunt neuniformi pentru că masa de materie este ejectată în mod inegal de către stea, atât ca timp cât şi ca direcţie de propagare. Peste câteva miliarde de ani, atunci când Soarele va intra în ultima perioadă a vieţii sale, sistemul nostru solar ar putea să devină o astfel de nebuloasă.
Fotografia reprezentativă aleasă pentru anul 2011 este cea a 'duetului' galactic Arp 273. Cea mai mare dintre cele două galaxii spiralate ce formează Arp 273 este UGC 1810. Discul galactic al lui UGC 1810 este distorsionat sub forma unei flori de trandafir de forţele mareice exercitate de galaxia companion aflată dedesubtul său, UGC 1813. Zonele albastru-strălucitoare din fotografie sunt reprezentate de lumina combinată emisă de roiuri de stele extrem de tinere şi fierbinţi care strălucesc puternic în spectrul ultraviolet al luminii. Galaxia mai mică prezintă semne ale existenţei unui proces foarte activ de formare de noi stele în zona sa centrală, proces declanşat, probabil, de interacţiunea cu galaxia companion.
Anul 2010 al fost cel al Nebuloasei Carina (cunoscută şi drept Eta Carinae Nebula sau NGC 3372) o nebuloasă mare şi strălucitoare în care se află mai multe roiuri de stele care interacţionează, printre care şi roiul Trumpler 14, unul dintre cele mai tinere aglomerări de stele cunoscute, având o vârstă estimată la 'doar' jumătate de milion de ani. Această nebuloasă se află la o distanţă de 6.500 – 10.000 de ani lumină de Pământ, în constelaţia Carina.
Telescopul spaţial Hubble (după numele astronomului american Edwin Hubble, cel care a demonstrat existenţa în Univers şi a altor galaxii în afară de Calea Lactee), este poziţionat în afara atmosferei terestre, ceea ce îi conferă avantaje semnificative faţă de telescoapele terestre. Astfel, fotografiile obţinute de telescopul Hubble nu sunt perturbate de turbulenţe atmosferice. În plus, Hubble poate fotografia în spectrul ultraviolet al luminii, ale cărui lungimi de undă sunt în mod normal puternic atenuate de către stratul de ozon al Pământului. De la lansarea lui în 1990 acest telescop a devenit unul dintre cele mai importante instrumente din istoria astronomiei. Prin intermediul său astronomii au făcut numeroase observaţii care au dus la importante descoperiri în astrofizică.AGERPRES