Cei mai buni mucenici făcuți în casă. Ingredientul secret cu care nu vei da greș

În fiecare an, pe 9 martie, în fiecare casă se încearcă cele mai bune rețete de mucenici. Pregătirea acestui preparat este una dintre cele mai răspândite tradiții de Ziua Sfinților 40 de Mucenici. Mucenicii muntenești reprezintă preparatul tradițional care se servește în această zi importantă.

Mucenicii moldovenești sunt asemănători unor colaci în formă de 8. Ei sunt bine însiropați și cu multă nucă. În cazul mucenicilor muntenești, aceștia sunt fierți în zeamă. Dacă se adaugă și un ingredient secret atunci succesul este garantat.

Pentru ca mucenicii muntenești să iasă delicioși și foarte aromați, în zeamă trebuie adăugate câteva ingrediente secrete, mai exact cacao, rom, scorțișoară și esență de vanile. Toate acestea vor da un plus de gust și o aromă aparte întregului preparat.

Cei mai buni mucenici făcuți în casă. Ingredientul secret cu care nu vei da greș

Pentru a prepara mucenicii muntenești ai nevoie de 100 g mucenici, 1 litru de apă, un pliculeț zahăr vanilat, 50 g nucă măcinată, 2 linguri de zahăr, 2 lingurițe scorțișoară, 1 lingură de cacao, o lingură esență de vanilie, o lingură esență de rom, un praf de sare și coajă de lămâie.

Rețeta pentru mucenicii muntenești este foarte simplă și se prepară imediat. Înainte de toate trebuie să pui apa la fiert, împreună cu zahărul, zahărul vanilinat, scorțișoara, sarea și esența de vanilie. În momentul în care apa clocotește, atunci poți adăuga mucenicii. Se mai lasă totul pe foc 10 minute, timp suficient pentru ca mucenicii să fiarbă.

Apoi, în zeamă se adaugă esența de rom, lingura de cacao, coaja de lămâie și nuca măcinată. Se amestecă totul bine, iar apoi se lasă ca preparatul să se răcească timp de 2 ore. În acest interval de timp, aromele intră în paste, transformând întreg preparatul. Mucenicii muntenești pot fi serviți atât reci, cât și la temperatura camerei.

Pentru rețeta de mucenici moldovenești, mai exact pentru aluat, este nevoie de 450 ml lapte, 125 g zahăr, 50 ml ulei, 3 ouă, 20 g drojdie uscată (50 g drojdie proaspată), 16 g zahăr vanilat (2 pliculețe), 1 kg faina, 1 esența vanilie, coaja de la o lămâie. Pentru sirop este nevoie de 300 ml apă, 150 g zahăr, 1 esență vanilie, coaja de la o portocală. Pentru decor trebuie să aveți la îndemână 200 g miere și 200 g nucă măcinată.

Mod de prepare mucenicii moldovenești

Într-un vas, se pune uleiul, drojdia şi zahărul vanilat, esenţa de vanilie. Se toarnă treptat făina şi, ulterior, laptele. Când aluatul se întărește, începe să se frământe cu mâna. Se adăugă atâta făină până când aluatul nu se mai lipește de mână. Se frământă timp de 15 minute. Când e gata se acoperă cu un prosop curat şi se lăsă la crescut într- un loc călduros.

Nu uitați că pentru această rețetă există un mare secret. Toate ingredientele trebuie să fie la temperatura camerei. Laptele trebuie să fie călduț. Dacă laptele este rece, drojdia nu se va activa, iar aluatul nu va crește. Daca laptele este prea fierbinte, aceasta își va pierde proprietățile.

Cei mai buni mucenici făcuți în casă. Ingredientul secret cu care nu vei da greș

Se tapetează cu făină blatul de lucru şi, după o jumătate de oră (când aluatul şi-a dublat volumul), se împarte în bucăţi egale. Se rulează fiecare bucată de aluat până ce se obţin fâşii, care se “împletesc” în formă de 8. Odată formaţi, mucenicii se pun în tavă, pe hârtie de copt, şi se mai lasă la crescut 30 de minute.

Se încinge cuptorul la 200 de grade și se bagă apoi tava în cuptorul bine încins. În paralel, se face siropul dizolvând zahărul în apă. După ce fierbe amestecul 10-15 minute, se opreşte focul şi se adăugă esenţa de vanilie. După ce se scot din cuptor, mucenicii rumeniţi se lăsă la răcit vreo zece minute, apoi se stropesc cu sirop din abundenţă. Pentru a se îmbiba mai bine, se toarnă în tavă siropul rămas. Se ung apoi cu miere şi se presară nucă măcinată.

Cei mai buni mucenici făcuți în casă. Ingredientul secret cu care nu vei da greș