Cea mai valoroasă bancnotă aflată în circulaţie nu este nici euro, nici dolarul şi nici lira sterlină aşa cum ne-am închipui.
Cea mai valoroasă bancnotă aflată în circulație are puțin peste 50 de ani și costă 3 dolari și 30 de cenţi. Când a fost emisă, avea valoarea unei lire sterline. Războiul din Irak și instabilitatea din Golf i-au scăzut din valoare. Și, cu toate acestea, dinarul kuweitian a rămas în topul celor mai prețioase bancnote din lume. În prezent, un dinar kuweitian valorează 2,83 euro, 3,30 dolari şi 2,48 lire sterline.
În anul 1917, în plin război mondial, regele Ferdinand I a ordonat o emisiune monetară de urgență: tipărirea bancnotei de 10 bani. Valoarea ei era extrem de mică, dacă ne gândim că o găină costa 9 lei iar 1 kilogram de pâine 50 de bani. Însă nu valoarea ei era importantă atunci, ci faptul că în vreme de război cei mai căutați sunt banii mici. Muncitorii, țăranii, piețarii nu aveau nevoie de galbeni, ci de bănuți. Așa se face că regele a scos din circulație banii din aur și argint și a cerut o nouă emisiune monetară: banii de hârtie de valoare mică.