Cei patru din poza ataşată sunt cu toţii vinovaţi în această piaţă. Vânzătorul îi oferă Cumpărătorului un pachet de ţigări la preţul de 10 lei. Cei doi bat palma, tranzacţia se încheie, iar în secunda 2 apare Statul, care îi pedepseşte pe amândoi şi îi obligă să îi divulge pe Traficant şi Cărăuş.

"Pentru ce ne pedepseşti?" – întreabă Vânzătorul şi Cumpărătorul. "Pentru că trebuia să încheiaţi tranzacţia la 16 lei, din care 6 să îmi daţi mie. Pentru că taxe, accize etc".

Din date neoficiale, statul câştigă anual circa 2 miliarde de euro din accize la ţigări, dar pierde cam 500 milioane de euro din cauza contrabandei, fără să mai luăm în calcul cheltuielile logistice cu verificări şi operaţiuni de prindere a infractorilor. Asta e socoteala statului.

Socoteala fumătorilor (beneficiarii industriei) arată altceva. Şi anume că tot ce s-a reuşit prin liberalizarea produselor de după 1990 a fost distrus prin creşterea fiscalităţii.

Pe vremea comuniştilor, un pachet de Kent ajunsese să coste 25 de lei. La negru, desigur. Comerţul cu ţigări americane era interzis, nu cumva să inhaleze poporul şi ceva ideologie capitalistă odată cu fumul. Au fost oameni care s-au trezit cu miliţieni în casă, după ce îi pârâseră vecinii că fumează Marlboro sau Dunhill.

Preţul de 25 de lei însemna aproape 1% din salariul mediu, cifrat pe la 2.500-3.000 de lei. Pentru românul de rând, era un efort să cumpere un pachet de Kent.

După 1990, comerţul a devenit liber şi în scurt timp, românii şi-au permis să fumeze şi mărci de ţigări străine. În acelaşi timp însă, taxarea în domeniu a tot crescut, astfel că în ziua de azi, pachetul de Kent costă 16 lei, adică tot aproape 1% din salariul mediu net, de 1.700 de lei.

Bişniţarii din epoca lui Ceauşescu au fost înlocuiţi de contrabandiştii de azi. Primii speculau interdicţia de a vinde o anumită marcă, cei de-ai doilea speculează taxele.

Între cele două sisteme există totuşi o diferenţă, dar în favoarea comuniştilor. Pe vremea lor tot mai găseai Carpaţi fără filtru cu 3 lei, sau Snagov cu 6 lei. Acum producţia autohtonă de ţigări nu mai există, astfel că eşti obligat să fumezi numai ţigări scumpe.

Perpetua majorare a accizelor are ca scop declarat descurajarea fumatului, obicei dăunător sănătăţii. Adevăratul scop însă îl reprezintă strângerea de cât mai mulţi bani la buget, indiferent cât ar apăsa aceasta pe umerii fumătorului.

Dacă într-adevăr statul (de fapt statele, că nu am inventat noi, românii, roata campaniilor anti-fumat) ar dori numai să protejeze plămânii populaţiei, ar interzice total fumatul. Cine mai aprinde o ţigară – 3-4 ani la închisoare şi gata. Iar dacă ar vrea să elimine contrabanda, ar scădea taxele.

Dar atunci nu s-ar mai aduna la buget grămezi de bani, din care se finanţează mulţime de joburi (şi de campanii, printre care şi cele anti-fumat şi anti-contrabandă).

Astfel, în timp ce pretinde că luptă împotriva contrabandei, statul alimentează contrabanda prin măsurile fiscale adoptate. Însăşi acciza favorizează acest fenomen.