Pe Hannes Pantli, vicepreşedintele producătorului de ceasuri de lux IWC Schaffhausen, l-am întrebat, la lansarea în România a noii colecţii de ceasuri IWC Da Vinci, care sunt costurile de producţie ale unei astfel de piese, care se vinde cu zeci de mii de euro. A evitat elegant răspunsul.
Este pentru a doua oară că Pantli vine în România; a călcat prima dată pe meleagurile noastre chiar acum şase luni. Ţinând cont de faptul că IWC (acronim al International Watch Co.) îşi vinde în ţara noastră ceasurile de mii de euro de vreo cinci ani, prin intermediul companiei Helvetansa, vizita oficialului, unul dintre managerii de top ai producătorului elveţian, spune multe despre importanţa pe care o acordă pieţei româneşti. „În acest moment, facem afaceri pe toate pieţele din Europa Centrală şi de Est, de la Polonia, Cehia, Slovenia, Slovacia, Ungaria şi, evident, România“, spune Pantli. „Dar în Bulgaria nu întreprindem nimic, cred că e încă prea devreme. Cred că există o diferenţă considerabilă de nivel între România şi Bulgaria.“
Ritmul de creştere al pieţei locale, de circa 25 de procente anual, i-a surprins extrem de plăcut pe oficialii IWC. „În urmă cu opt ani, ar fi fost practic imposibil să vindem ceva, iar acum partenerii noştri de la Helvetansa se plâng că nu le putem livra cât ne cer“, afirmă Pantli. „Am putea vinde, chiar şi din ceasurile extrem de scumpe, de două-trei ori mai mult decât în prezent. Nu vorbesc de ceasuri de 10.000-20.000 de euro, ci de unele mult mai scumpe; dar, pur şi simplu, nu putem produce atât de mult în plus.“ Pare ciudat, dar adevărul este că pentru un brand de lux precum IWC, diferenţa enormă dintre cerere şi ofertă e un avantaj pentru brand, care devine astfel, dacă se poate spune aşa, „şi mai exclusiv“ decât este deja.
În prezent, IWC vinde în România, prin intermediul distribuitorului Helvetansa (care, apropo, cumpără piesele pe stoc, pentru a le revinde apoi), în jur de 80 de ceasuri pe an, o medie apropiată de cea a unui magazin obişnuit din Germania, conform lui Pantli; la nivel mondial, compania vinde anual cam 70.000 de piese.
OK, şi totuşi cum e posibil ca un simplu ceas, oricât de complicat, să coste zeci sau chiar sute de mii de euro (sau milioane, dacă este vorba de comenzi speciale, cu carcasa şi/sau brăţara încrustată cu diamante)? Simplu: e vorba de „raportul dintre cerere şi ofertă, nimic mai mult“, explică elveţianul. „Funcţia de bază a unui ceas este să arate ora exactă. Însă poţi cumpăra un ceas care face asta la un preţ mult mai mic – precum unul cu cuarţ, pe care îl cumperi de la benzinărie. Este vorba de emoţie, de a avea ceva ce alţii nu au. Vrei ceva ce poţi arăta altora. Vrei şi inginerie de înaltă precizie, fără îndoială, dar nici măcar aceasta nu poate justifica un preţ atât de mare; acesta e un fapt. Ştiţi, există o zicală faimoasă în limba engleză: «The difference between men and boys is the price of their toys.» (Diferenţa dintre bărbaţi şi băieţi este preţul jucăriilor lor, n.r.) E imposibil să îi explici cuiva în mod logic că ar trebui să plătească 50.000 de euro pentru un ceas. Dar din fericire, există o piaţă pentru astfel de produse.“
A, şi o mică precizare: totuşi, cât costă de fapt producţia unui ceas? E un secret bine păzit, dar Pantli spune că un Swatch obişnuit cu cuarţ e produs cu cinci-şase franci elveţieni – şi se vinde cu vreo 40-50 sau chiar mai mult. Cât despre marjele de profit – ei bine, o medie a industriei e undeva sub 20%, în estimarea lui Pantli. Nu e de mirare că oficialul IWC crede că industria de orologerie de lux merge… ceas!
Ceasuri cu numele lui Leonardo
Colecţia Da Vinci a fost lansată de IWC la mijlocul anilor ‘70; pe atunci, era vorba de o serie de ceasuri cu mecanism cu cuarţ. În 1985, după ce compania luase decizia de a nu mai produce decât ceasuri mecanice, a fost lansat un model cu calendar perpetuu, care afişa anul în patru cifre (şi care nu trebuia ajustat decât o dată la… 500 de ani!). Noua colecţie Da Vinci cuprinde acum un cronograf cu carcasă din aur roz, aur alb sau din oţel inoxidabil – ori în ediţie limitată, de 500 de exemplare, în cazul carcasei de platină. Un alt model este Perpetual Calendar Special Edition Kurt Klaus, o ediţie omagială în onoarea celui care a fost timp de 50 de ani designerul-şef al casei (600 de exemplare, 50 din platină, 50 din aur alb şi 500 din aur roz; va trebui să îi schimbaţi rotiţa cu numărul secolelor la sfârşitul anului 2100!). Da Vinci Automatic, cel de-al treilea model (şi cel mai simplu) vine cu carcase din aur alb, aur roz şi oţel inoxidabil.
