CEC Bank va acorda credite, în sumă de maxim 50.000 de lei, pentru cofinanţarea investiţiilor realizate de firmele înfiinţate de tineri, dar şi de persoane mature, în cadrul unui program administrat de Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii (AIPPIMM)."Programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitatea accesului acestora la finanţare - START" este realizat pentru susţinerea investi
CEC Bank va acorda credite, în sumă de maxim 50.000 de lei, pentru cofinanţarea investiţiilor realizate de firmele înfiinţate de tineri, dar şi de persoane mature, în cadrul unui program administrat de Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii (AIPPIMM).
„Programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitatea accesului acestora la finanţare – START” este realizat pentru susţinerea investiţiilor realizate de întreprinderile noi (microîntreprinderi), înfiinţate în principal de tineri, adică de persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 40 de ani, se arată într-un comunicat al AIPPIMM, administratorul program, preluat de Mediafax.
Schema de finanţare pentru clientii care se vor încadra în acest program conţine trei elemente, respectiv alocaţia financiară nerambursabilă (de maxim 49% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului de investiţii, dar nu mai mult de 60.000 lei/beneficiar), un credit bancar (în sumă de până la maxim 41% din costurile eligibile, dar nu mai mult de 50.000 lei/beneficiar) şi o contribuţie proprie a firmelor (minim 10% din cheltuielilor eligibile).
Dobânda: ROBOR la şase luni plus 3 pp
CEC Bank poate acorda finanţare şi pentru cheltuielile neeligibile aferente proiectului de investiţii. Banca va acorda credite în lei, din resurse proprii, cu o dobândă variabilă egală cu ROBOR la şase luni plus 3 puncte procentuale, respectiv rata va fi până la sfârşitul anului de 13,24% pe an. Împrumuturile vor avea o scandenţă maximă de 60 de luni şi o perioadă de graţie de maxim 12 luni, în care clientul va plăti numai dobândă aferentă finanţării contractate.
Guvernul a alocat pentru acest program în 2009, prin AIPPIMM, un buget de 4,688 milioane de lei, în vederea sprijinirii sectorului IMM prin acordarea de alocaţii financiare nerambursabile pentru finanţarea implementării planurilor de afaceri.
Programul permite finanţarea următoarelor tipuri de cheltuieli, aferente proiectului de investiţii: echipamente tehnologice, aparate şi instalaţii de masură, control şi reglare, mijloace de transport auto pentru mărfuri, licenţe, brevete, mărci, francize, etichetare ecologică şi taxe pentru înfiinţare societate comercială la Registrul Comerţului.
CEC Bank, controlată de stat prin Ministerul Finanţelor Publice, a urcat în topul băncilor în funcţie de active de pe locul nouă pe şapte după primele nouă luni, după ce şi-a majorat cota de piaţă de la 4,3% la 5,51% la sfârşitul lunii septembrie, pe fondul majorării soldului creditelor cu 11,2%, la 9,1 miliarde de lei.
Soldul creditelor acordate IMM-urilor de către CEC Bank a crescut în primele nouă luni cu 34,43%.
SURSA: Mediafax