"CEC Bank cunoaşte situaţia creată la agenţia Zlatna, judeţul Alba, şi este în curs o anchetă internă. Banca oferă tot sprijinul autorităţilor în acest caz iar în situaţia în care acestea vor dovedi implicarea salariaţilor sucursalei în astfel de acte, Banca va lua măsurile care se impun, inclusiv de despăgubire a clienţilor afectaţi", au declarat reprezentanţii băncii.
De asemenea, banca precizează faptul că activitatea curentă a agenţiei se derulează în mod normal. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, cel puţin câteva zeci de mii de euro ar fi dispărut din conturile mai multor persoane din Zlatna şi împrejurimi deschise la o unitate bancară din oraş, în cauză fiind depuse vineri la Poliţie mai multe plângeri.
"Au fost depuse până în prezent 19 plângeri. Acestea vor fi preluate pentru cercetare de către Serviciul de Investigare a Fraudelor, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia", a declarat, vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, subcomisar Luminiţa Prodan. AGERPRES