CEC Bank înregistrează rezultate pozitive pentru al treilea an consecutiv

CEC Bank înregistrează rezultate pozitive pentru al treilea an consecutiv, inclusiv în primul semestru din 2011, a declarat Radu Graţian Gheţea, preşedintele băncii, în cadrul celei de-a IV-a ediţii a Galei Bancheri de Top.

El a precizat că CEC Bank s-a transformat într-o perioadă scurtă dintr-o bancă axată pe atragerea de economii într-o bancă comercială cu un portofoliu echilibrat de credite destinate atât populaţiei cât şi companiilor.

"Guvernul şi autorităţile avansează şi ele în dezvoltarea infrastructurii şi implementarea mai multor proiecte, iar în acest context cred că este normal ca băncile să fie prezente în momentele în care se întâmplă ceva în economie, să susţină financiar respectivele proiecte", a spus Gheţea.

Acesta a reiterat ideea că odată cu reluarea puterii de cumpărare a populaţiei şi creşterea consumului în următoarele luni, băncile vor fi pregătite să reia creditarea, dar fireşte că volumul acestora nu va mai putea atinge nivelurile înregistrate înainte de criză.

CEC Bank a obţinut un profit de 15,5 milioane de euro (65,13 milioane lei), în 2010, faţă de 11,91 milioane de euro (50,04 milioane lei) în 2009. Banca a avut în 2010 active de 5,16 miliarde de euro (21,7 miliarde lei), cu 4,2 la sută mai mari decât în anul precedent. Această creştere a fost mai mare decât cea din sistemul bancar, care s-a situat la 3,5 la sută.
SURSA: Agerpres