Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) transmite că azi, 13 iulie, este Ziua Națională a Contabilului Român, care marchează importanța și contribuția semnificativă a acestei profesii în dezvoltarea economică a țării.
Ziua Națională a Contabilului Român
În urmă cu 102 ani, la 13 iulie 1921, prin Decret regal a fost reglementată, în România, profesia contabilă și a fost înființat organismul profesional cu atribuții în gestionarea acesteia. Oamenii de stat ai acelor vremuri au înțeles importanța apariției unui corp de profesioniști în ale cifrelor și legilor, care să contribuie la asigurarea ordinii și siguranței în lumea afacerilor, a securității în economia națională.
„În fiecare an, ne bucurăm să celebrăm contribuția excepțională a membrilor CECCAR la impunerea în interes public a profesionalismului în domeniul financiar-contabil – bazat pe cei doi piloni fundamentali, competența și etica profesională – și să reflectăm asupra realizărilor și impactului pe care aceștia l-au avut asupra dezvoltării organizațiilor și comunității în care activează. Independența și profesionalismul sunt, de altfel, valorile definitorii ale liber-profesionistului contabil”, transmite CECCAR într-un comunicat.
Adaptarea continuă este esențială
Profesia contabilă, pe plan global, s-a dovedit a fi o profesie esențială, fundamentală în orice economie. Liber-profesioniștii contabili – experții contabili și contabilii autorizați – sunt gardienii integrității financiare, asigurând că informațiile financiar-contabile sunt precise, transparente și în conformitate cu reglementările legale și normele internaționale.
Activitatea acestora este, de asemenea, esențială în asigurarea unei bune gestionări financiare, furnizând informații precise și relevante pentru luarea deciziilor, care să asigure creșterea sustenabilă a afacerilor și securitatea economică națională, mai transmit reprezentanții CECCAR.
„Ziua Națională a Contabilului Român este, totodată, o oportunitate de a reflecta asupra evoluției profesiei și a provocărilor cu care ne confruntăm. Într-o lume aflată în continuă schimbare, este esențial să rămânem mereu actualizați și să ne adaptăm continuu.
Transformarea digitală, modificarea paradigmei de creare a valorii, sustenabilitatea, distrugerea creativă, consolidarea globalizării sunt dimensiuni pe care liber-profesioniștii contabili trebuie să le aibă în vedere în managementul schimbării. Smart accounting for smart economy definește procesul schimbării pentru profesia noastră.
Noua generație a liber-profesioniștilor contabili, pregătiți pentru „era” smart accounting, are ca principal obiectiv asigurarea creării de valoare adăugată și creșterea sustenabilă a organizațiilor și, implicit, a economiei naționale. Iar un loc important în această „eră” îl ocupă contabilitatea criminalistică, specializare căreia îi dedicăm tema evenimentului de astăzi: Contabilitatea criminalistică: adevărul din spatele cifrelor.
Discuțiile se vor axa pe rolul esențial al contabilității criminalistice, de a ajuta organizațiile să navigheze în siguranță în mediul financiar-economic complex, incert și volatil de astăzi, contribuind, astfel, la asigurarea securității afacerilor, a economiei”, se mai arată în documentul citat.
O zi pentru contabili, dar și antreprenori
Această zi este dedicată contabililor din România, care sunt apreciați pentru angajamentul și dedicarea față de profesie. De asemenea, această zi marchează și importanța colaborării cu antreprenorii și instituțiile partenere.
„Ziua Națională a Contabilului Român este, în primul rând, despre membrii CECCAR. La acest moment de sărbătoare, Consiliul superior al CECCAR își exprimă aprecierea pentru angajamentul și dedicarea fiecăruia față de profesie și asigură toate părțile interesate de sprijinul său continuu și implicarea în dezvoltarea și promovarea profesiei, apărarea valorilor fundamentele ale acesteia, precum și apărarea drepturilor și intereselor profesionale ale membrilor. De altfel, experții contabili și contabilii autorizați, pe care Consiliul superior al CECCAR îi reprezentă și promovează cu mândrie, au dovedit societății că sunt un model de excelență și profesionalism.
Ziua Națională a Contabilului Român este, totodată, despre antreprenori – principalii beneficiari ai serviciilor liber-profesioniștilor contabili – și despre instituțiile și autoritățile partenere. Dorim să subliniem importanța colaborării și schimbului de experiență cu mediul de afaceri, cu partenerii noștri instituționali, această colaborare reprezentând o componentă vitală pentru succesul economic – creșterea economică sustenabilă și incluzivă. Colaborarea cu mediul de afaceri și cu partenerii instituționali facilitează o mai bună înțelegere reciprocă, creșterea profesionalismului și furnizează cadrul necesar pentru soluționarea problemelor comune și abordarea provocărilor din domeniul afacerilor, contabilității și finanțelor. Ne exprimăm convingerea că această colaborare se va extinde în viitor, în interes public, în scopul de a asigura un mediu de afaceri sănătos și durabil”, mai arată reprezentanții CECCAR.