Iesita i 1994 de sub tutela statului, breasla expertilor independenti a evoluat pe o directie extrem de riscanta. Dorind sa-si itareasca autonomia si autoritatea, CECCAR s-a straduit, pe de o parte, sa atraga i rindurile sale toti profesionistii domeniului. Pe de alta parte, expertii au acceptat si au sustinut conducerea de mina forte a creatorului organizatiei, presedintele Marin Toma. Supralicitarea dincolo de orice limita a ceea ce ar fi trebuit sa fie cele doua atuuri decisive ale corpului expertilor independenti l-au dus, i cele din urma, i pragul falimentului.
La iceputul anului 1999, CECCAR avea nu mai putin de 30.000 de membri, care obtinusera totodata dreptul de exercitare a profesiei. Marea majoritate a acestora constituia isa un veritabil cal troian, fiind functionari ai statului care dimineata efectuau plini de zel controale financiare la agentii economici, iar dupa-amiaza le acordau consultanta, i nume personal, i pachetul de servicii fiind incluse, de regula, trucurile de rigoare pentru a dribla fiscul si chiar diverse favoruri si ilesniri aflate la limita codului penal.
Ultimele doua bomboane de pe coliva CECCAR
Singura solutie pentru a pune capat concurentei neloiale si necolegiale a functionarilor din administratia de stat a fost debarcarea din CECCAR a 23.000 de membri. La rindu-i, conducerea Ministerului Finantelor s-a vazut nevoita sa constate ca bugetul statului este la fel de prejudiciat de micile susanele private ale angajatilor sai si a promovat Legea nr. 186 din decembrie 1998, prin care se stipula incompatibilitatea acestora cu statutul de consultant independent.
Legea s-a dovedit isa pe cit de tirzie, pe atit de inutila. Tavalugul era pornit si nimic nu l-a mai putut opri. Pe de o parte, functionarii fiscului au continuat sa faca i afara legii ceea ce iainte faceau i afara codului profesional. Pe de alta parte, grupul de presiune din Ministerul Finantelor a contraatacat energic, reusind sa treaca prin Guvern OUG nr.75/1999, gratie careia ilegalitatea constatata prin Legea nr. 186 a fost repusa i drepturi. A fost creata astfel Camera Auditorilor, care este un fel de mica afacere a marii familii a fostilor, actualilor si viitorilor ialti functionari din Finante. Conducerea Camerei a fost atestata printr-un examen „de protocol zero”, desfasurat i mare secret, dupa care a urmat un altul, i urma caruia au fost admisi 560 de membri. Dintre acestia, conform dlui Toma, circa 60% sunt angajati ai Ministerului Finantelor, iar altii, la fel de incompatibili, ca actionari la diverse firme; pentru unii candidati, concursul pare sa fi fost o formalitate, testele-grila fiind cunoscute dinainte.
Dar Camera Auditorilor nu este decit ultimul act din drama destramarii Imperiului CECCAR, care astazi a ramas doar cu atributul autorizarii i domeniul expertizei contabile. Rind pe rind, el a pierdut evaluatorii, lichidatorii, cenzorii si, i fine, auditorii, care s-au constituit i asociatii profesionale independente, fie dintr-o legitima dorinta de delimitare a specializa-rilor, fie din cauza divergentelor cu conducerea CECCAR, fie pentru a face piinea mai alba angajatilor din sistemul fiscal.
N-ar mai fi nevoie decit de o singura mutare, decisiva, pentru ca organizatia-mama a expertilor independenti sa devina o relicva de muzeu. Iar aceasta mutare a fost data de multa vreme i plic de aceeasi tenace si imortela birocratie din administratia publica. Conform programului de introducere a impozitului pe venitul global, cu finantare Phare, pina la 31 decembrie 2000 urma sa fie creata Camera Expertilor Fiscali, sub aceeasi atotcuprinzatoare umbrela a Ministerului Finantelor. Ca, potrivit obiceiului pamintului, asta se va itimpla i februarie sau noiembrie 2001 este de-acum un detaliu lipsit de importanta.