Rusia, condamnată la CEDO în cazul Navalnîi
Opozantul rus Aleksei Navalnîi a obţinut condamnarea Rusiei de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru „lipsa unei anchete efective” cu privire la otrăvirea sa în 2020, a anunţat marţi CEDO, transmite AFP.
Judecătorii au obligat Moscova să plătească 40.000 de euro disidentului „pentru daune morale”, a precizat instanţa într-un comunicat.
Cei şapte judecători ai Curții Europene a Drepturilor Omului – braţul judiciar al Consiliului Europei şi care pune în aplicare Convenţia Europeană a Drepturilor Omului – au considerat în unanimitate „că a existat într-adevăr un risc grav şi iminent pentru viaţa dlui Navalnîi în circumstanţe suspecte, ceea ce a dat naştere la obligaţia statului, în temeiul articolului 2 din Convenţie, de a realiza o anchetă efectivă”.
Amintim că, în august 2020, oponentul rus a fost otrăvit cu un agent chimic neurotoxic din grupul „noviciok”, a ajuns în comă şi a avut nevoie de respiraţie asistată, a amintit instanţa.
Expertizele efectuate în Rusia au ajuns la concluzia că nu s-a găsit nicio substanţă puternică sau toxică, niciun narcotic, nicio substanţă psihotropă sau vreun precursor, nici asupra lui sau asupra obiectelor prezentate spre analiză.
Însă, după transferul său cu avionul în Germania, guvernul german a anunţat totuşi că mostrele au scos la iveală prezenţa incontestabilă a agentului noviciok, un produs dezvoltat special de fosta URSS în scopuri militare.
Moscova, obligată să aplice hotărârile CEDO
Acesta a fost folosit şi într-o tentativă din 2018 de a-i ucide pe fostul agent dublu Serghei Skripal şi fiica sa, în oraşul englez Salisbury. Potrivit autorităţilor britanice, „doar statul rus avea mijloacele tehnice, experienţa şi motivul” pentru a executa această operaţiune.
Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei în martie anul trecut, după lansarea invaziei asupra Ucrainei. Tratatul acestei organizaţii prevede însă că o ţară care părăseşte Consiliul Europei este în continuare obligată să aplice hotărârile CEDO date în cazurile înaintate acestei instanţe într-un termen de şase luni de când a încetat statutul de membru al respectivei ţări.
Menționăm că, în noiembrie 2022, justiţia rusă a respins un apel al avocaţilor lui Navalnîi şi a menţinut condamnarea sa la opt ani de închisoare pentru fraudă şi ultraj.