După ce a dat dreptate în mai toate cazurile intentate statului român de foştii proprietari de imobile naţionalizate, iar cererile împotriva României continuă să curgă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului vrea să deschidă o procedură pilot prin care să oblige statul să-şi modifice legislaţia.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a selectat două cazuri  pilot – Atanasiu şi Poenaru împotriva României şi Solon împotriva României  – pe care le va folosi ca punct de plecare pentru a remedia deficienţele din sistemul retrocedărilor. Prima înfăţişare în aceste cazuri va avea loc pe 8 iunie 2010. În primul caz este vorba de probleme administrative în recuperarea unui apartament naţionalizat (lipsa unor răspunsuri la cererile depuse la autorităţile locale, dificultăţile în a avea acces la un proces corect), în timp ce al doilea caz are la bază un teren naţionalizat şi dat în folosinţă Universităţii din Craiova.

„În ultimii ani, Curtea a dezvoltat o procedură a deciziilor-pilot care îi permite să gestioneze un număr mare de cereri provenite din aceeaşi problemă structurală”, se arată într-un comunicat al CEDO emis la sfârşitul lui februarie.

15 ani de decizii în care se semnalau problemele

În document se arată că, în ultimii 15 ani, Curtea a avut pe rol un număr mare de cazuri având ca obiect restituirea proprietăţilor confiscate de regimul comunist. Mai mult de 1.000 de astfel de cazuri se află în prezent pe rol, în ciuda eforturilor Curţii de a rezolva problema. În 2009, au fost înregistraet câteva sute de cereri noi.

„Curtea a decis să aplice procedura cazurilor-pilot, sperând ca noua iniţiativă să aibă drept efect luarea unor măsuri pentru remedierea acestei probleme sistemice, în condiţiile în care, în ciuda unei duzine de decizii în care Curtea semnala ineficienţa mecanismului de compensare, nu s-a făcut niciu progres pentru remedierea acestei probleme”, se argumentează în comunicatul CEDO. În cele mai recente decizii, Curtea a criticat acordarea unor despăgubiri sub forma acţiunilor la Fondul Proprietatea, argumentând că atâta vreme cât Fondul nu este cotat la bursă, este greu de stabilit ce valoare au acţiunile.

Din 1999, Curtea a decis în repetate rânduri că mecanismele de prin care se acordă compensaţii pentru proprietăţile naţionalizate sunt eficiente. În deciziile din 2008 (Viaşu Vs România) şi apoi în cele de anul trecut (Katz vs România şi Faimblat vs România), curtea a semnalat că problema este una la scară largă şi a sugerat adoptarea unor măsuri în domeniul legislativ, administrativ şi bugetar astfel încât compensaţiile pentru imobile să fie consistente, accesibile, previzibile şi să se acorde repede.

Ce se întâmplă după decizia-pilot?

În situaţia în care Curtea primeşte un număr semnificativ de cereri care au la bază aceeaşi problemă, poate decide să aleagă una sau două dintre ele pentru a fi tratate prioritar – cazurile pilot. În soluţionarea acestora, se va încerca să se ajungă la o decizie care să fie extinsă dincolo de aceste cazuri şi care să le acopere pe toate celelalte, care pornesc de la aceeaşi problemă. 

În cadrul Deciziei Pilot, Curtea va face recomadări către guvern pentru a remedia disfuncţionalităţile. Un aspect important al procedurii este că toate procesele din domeniu vor fi “îngheţate” o vreme, pentru a lăsa timp autorităţilor să facă paşii necesari în domeniul legislativ sau administrativ. 

Ideea care stă la baza deciziilor pilot ale CEDO este accea că, în situaţiile în care un număr mare de aplicanţi se adresează Curţii cu probleme similare, acestea vor fi soluţionate mai repede dacă se va implementa un remediu la nivel naţional, decât dacă fiecare caz este soluţionat individual la Strassburg.

Procedura deciziei Pilot a mai fost folosită în 2004, în cazurile legate de imobile naţionalizate în Polonia, înaintea războiului şi care fac parte din teritorii care nu se mai regăsesc azi în interiorul graniţelor Poloniei.