Conform înţelegerii dintre KMG – CEFC, compania din China îşi asumă o serie de obligaţii, prin care aceasta va efectua investiţii în dezvoltarea de noi proiecte în Uniunea Europeană şi ţările adiacente Drumului Mătăsii.
Sub denumirea "Silk Way" (Drumul Mătăsii), proiectul comun al companiei naţionale din Kazahstan – KMG şi al companiei din China – CEFC se va dezvolta având ca baza platforma Grupului KMGI.
Capital.ro anunța încă de la jumătatea lunii decembrie 2015 că chinezii de la CEFC sunt interesați de preluarea pachetului majoritar de acțiuni al companiei KMG International, fostul grup Rompetrol care deține rafinăriile Petromidia și Vega Ploiești.
Citiți și: Cine sunt chinezii care vor să cumpere Rompetrol
O echipă mixtă de lucru formată din experţi din Kazahstan, China şi România a realizat un volum important de activităţi pregătitoare – semnarea în 14 decembrie 2015 a Memorandumului de Înţelegere în prezenta prim miniştrilor din Kazahstan şi China, dar şi validarea pe 29 ianuarie 2016 de către părţile semnatare a Condiţiilor principale ale tranzacţiei (Term Sheet).
'Sunt convins că în parteneriat cu un investitor puternic, compania va reuşi să avanseze considerabil, utilizând KMGI drept platforma comună pentru dezvoltarea business-ului', a declarat Sauat Mynbayev, preşedintele KMG.
De asemenea, directorul executiv al CEFC, Jianjun Zang, a afirmat că parteneriatul dintre CEFC şi KMG are ca obiectiv o dezvoltare strategică care va face din KMG International o platformă comună pentru obţinerea de resurse şi efectuarea de investiţii strategice. "Această evoluţie se înscrie în spiritul celor două iniţiative naţionale 'One Belt One Road' şi 'Nurly Zhol'. Suntem încrezători că va fi o colaborare benefică pentru a dezvolta un parteneriat strategic pe termen lung', a subliniat directorul executiv al CEFC.
Conform celor stabilite de ambele părţi, guvernarea societăţii mixte se va face pe bază de paritate.
Tranzacţia va fi supusă unor măsuri prealabile, care presupun inclusiv aprobarea finală din partea autorităţilor competente europene şi chineze, dar şi alte instituţii abilitate. Data estimată pentru finalizarea acesteia este octombrie 2016.
Citiți și: Rompetrol: Parteneriatul cu chinezii de la CEFC va fi benefic pentru economia României
CEFC China Energy Company Limited este o companie privată ce derulează operaţiuni de profil în aproximativ 15 ţări. Cu o cifră de afaceri de circa 30,5 miliarde de euro în 2014 şi peste 20.000 de angajaţi în întreaga lume, compania s-a situat printre primele 500 cele mai importante companii capitalizate la nivel mondial şi printre primele 500 cele mai influente branduri la nivel mondial.
Grupul kazah KazMunayGas este proprietarul KMG International, companie care desfășoară operațiuni majore în rafinare, petrochimie, retail, trading, upstream și servicii industriale în 15 țări. În România, Grupul operează rafinăria Petromidia Năvodari cu o capacitate de procesare de peste 5 milioane de tone/an, Vega Ploiești — cea mai veche unitate de profil în funcțiune (1905), dar și o rețea de distribuție a carburanților formată din peste 740 de puncte de alimentare, 230 de stații distribuție GPL auto, 9.000 de puncte de distribuție butelii și 3 stații de îmbuteliere GPL, 7 depozite.
KazMunayGas, un conglomerat cu 80.000 de angajați, care este responsabil pentru 27% din producția de petrol a Kazahstanului, este în căutare de noi surse de finanțare în condițiile în care scăderea prețului petrolului i-a îngreunat rambursarea datoriilor.
În luna august 2007, KazMunayGas (companie petrolieră controlată de statul kazah) a semnat un acord de achiziție de acțiuni cu Rompetrol Holding SA (Elveția) pentru 75% din titlurile companiei olandeze The Rompetrol Group. Ulterior, omul de afaceri Dinu Patriciu a vândut participația de 25% pe care o mai deținea la Rompetrol Group către compania KazMunayGas /KMG/, care a ajuns să controleze în totalitate grupul Rompetrol.
Prin cumpărarea Rompetrol, chinezii au căpătat acces la o rafinărie cu o capacitate de procesare anuală de 5 milioane de barili situată pe continetul europeană şi la circa 1.000 de staţii de distribuţie a carburanţilor în România, Franţa, Spania, Republica Moldova, Bulgaria.
CEFC China Energy este un conglomerat privat chinez cu sediul la Shanghai. Cu venituri de 220 de miliarde de yuani, reprezentând aproximativ 35 de miliarde de dolari în 2014, este una dintre cele mai mari 10 companii private din China. În 2014 compania a generat venituri în principal din petrol și gaze – 60% și servicii financiare – 25%, dar funcționează, de asemenea, într-o gamă largă de alte sectoare, cum ar fi infrastructura de transport, silvicultură, gestionarea activelor, management hotelier, servicii de depozitare, dezvoltare imobiliară și servicii de logistică.
O mare parte din activele CEFC China este concentrată în întreaga lume. Din 2013, corporaţia este listată în Topul Fortune Global 500. Cea mai mare participaţie din companie este deţinută de Shanghai Energy Fund Investment Ltd.
În mai 2015, CEFC China a achizitionat un pachet de 5% din acţiunile grupului ceho-slovac J&T Finance Group. În septembrie 2015 compania a achiziționat mai multe active în Republica Cehă: Pachetul majoritar al fabricii de bere Pivovary Lobkowicz Group, deţine o participaţie de 10% în compania aeriană Travel Service, 60% din clubul de fotbal SK Slavia Praga și mai multe active imobiliare în Praga – clădirea fostei Živnostenská banka și Martinický Palác la Hradčany.
CEFC China a fost înființată în anul 2002 de către Ye Jianming, urmată de înființarea Consiliului de Administratie în 2006. În 2014, Ye Jianming a fost reales cu unanimitate de voturi în calitate de președinte al Consiliului de Administrație.
"De peste zece ani, sub conducerea președintelui Ye Jianming, CEFC China şi-a făcut un scop din a garanta și servi securitatea şi dezvoltarea energetică a Chinei ca primă responsabilitate și a pus în aplicare în mod energic "o strategie globală", prin promovarea schimburilor comerciale și instruirea personalului, ceea ce face CEFC China un comerciant de succes în domeniul energiei la nivel mondial", se arată în pagina de prezentare a corporaţiei.
"CEFC China Energy Company Limited este o companie privată cu activităţi în domeniul energiei și a servicii financiare, ca activității de bază. Așa cum sugerează și numele companiei, CEFC China vorbește de credibilitatea chinezilor. Strategia companiei caută să servească interesul industrial național prin construirea unei "comunități economice" modernizate pentru a concura precum o întreprindere multinațională care îşi extinde cooperarea în economia energetică internațională cu scopul de a câştiga influență în industria energetică".
În ultimii ani, compania, urmărind îndeaproape Iniţiativa "O centură și un singur drum", a accelerat transformarea strategică și a făcut eforturi pentru a construi o bancă de investiții internațională, specializată în servicii financiare și de investiții în industria energetică, promovându-şi astfel dezvoltarea rapidă şi stabilă.
În 2014, CEFC China s-a aflat în topul Fortune Global 500 și în Top 500 – Cele mai influente branduri din lume, cu venituri anuale de peste de 220 miliarde de yuani. Compania chineză a fost distinsă în 2014 cu titlul de "Cea mai influentă companie chineză" și a deţinut primul loc în "Top 10 companii filantropice chineze" timp de 4 ani consecutiv.
Compania s-a angajat să exploreze modelul de dezvoltare al întreprinderilor private, a implementat un model de afaceri unic în privinţa inovaţiilor independente și a construit o "comunitate economică" organizată. Guvernanța corporativă a adoptat un model de management "Trei într-unul” integrând spiritul antreprenorial, confucianismul și înregimentarea în stil militar”.
Respectând principiul "O societate, două sisteme", CEFC China desfășoară un mecanism de control intern evaluarea performanței, recompensându-şi personalul pe baza realizărilor fiecărui angajat.
Sediul central al CEFC China este dedicat strategiei şi controlului financiar, în timp ce filialele operează cu partenerii.