Ceferiștii amenință cu greva

Ceferiștii cer repunerea în circulație, începând cu 1 februarie 2025, a trenurilor de călători anulate de CFR Călători și plata contribuției suplimentare pentru condițiile de muncă speciale, avertizând că, în caz contrar, sunt pregătiți să oprească activitatea. Anunțul a fost făcut sâmbătă de Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR).

Potrivit sursei citate, ceferiștii au tras un semnal de alarmă în cadrul mitingului de protest din 24 ianuarie 2025, organizat de FSTFR, SCMD și ROMIL, referitor la Ordonanța Trenuleț. În cadrul protestului, aceștia au transmis Guvernului României, Ministerului Transporturilor, CFR Călători și CNCF „CFR” SA că sunt hotărâți „să oprească spontan lucrul” dacă nu se repun în circulație, începând cu 1 februarie 2025, toate trenurile de călători anulate de CFR Călători la începutul acestui an.

„La începutul anului 2025, când se intenționează concedieri colective nejustificate în unitățile feroviare de stat ca urmare a redimensionării activității feroviare după anularea trenurilor de călători, iar trenurile CFR Călători sunt eliminate nejustificat din Mersul de tren pe 2025 încă din primele luni ale anului, ceferiștii sunt hotărâți să oprească spontan lucrul dacă nu se repun în circulație, de la 1 februarie 2025, toate trenurile de călători anulate de CFR Călători.

Acest lucru trebuie să se întâmple în termen de mai puțin de o lună de la aplicarea Mersului de tren pe 2025, și numai dacă această repunere în circulație este însoțită de aplicarea art. 28(1) lit. l) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, care prevede, începând cu 1 septembrie 2024, plata contribuției suplimentare pentru condițiile de muncă speciale ale ceferiștilor din cadrul Siguranței Circulației Feroviare”, se arată într-un comunicat transmis de către federația sindicală.

În paralel, ceferiști, alături de militari în rezervă, polițiști, mineri, silvicultori, siderurgiști și alte categorii profesionale, dar și pensionari, au organizat vineri un protest în Piața Victoriei, care a durat trei ore. Aceștia și-au exprimat nemulțumirea față de legislația privind pensiile, salarizarea, dar și față de măsurile stabilite de „ordonanța austerității”.

 

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA
SURSA FOTO: cfr.ro

CFR călători a suspendat sute de curse

CFR Călători a suspendat sute de trenuri pe întreg teritoriul României, cu scopul oficial de a anula cursele de pe rutele mai puțin circulate. Această decizie a afectat însă în mod semnificativ pasagerii care fac naveta zilnic, aceștia fiind nevoiți să își ajusteze programul în funcție de noile modificări ale mersului trenurilor. Potrivit reprezentanților CFR Călători, peste 200 de trenuri din întreaga țară au fost suspendate complet sau doar în anumite zile.

Printre trenurile afectate se numără și câteva care circulă pe rute importante, cum ar fi București – Brașov și București – Constanța. Reprezentanții CFR Călători susțin că aceste măsuri au fost luate pentru perioadele cu puțini călători.

,, Această acțiune are ca scop posibilitatea de a răspunde CFR Călători acelei modificări legislative numite Ordonanța Trenulețul și de aceea s-au făcut aceste operări”, spune Ada Meseșan, purtătoarea de cuvânt a CFR Călători.

În paralel, sindicaliștii susțin că una dintre cauzele acestei suspendări masive ar putea fi lipsa resurselor financiare pentru a plăti mecanicii pentru orele suplimentare, ceea ce ar putea fi un factor esențial în reducerea numărului de curse.

În acest context, sindicatele trag un semnal de alarmă asupra impactului pe care aceste măsuri îl pot avea asupra cetățenilor, avertizând că „poporul român riscă să rămână fără trenuri” din cauza efectelor Ordonanței Trenuleț.