Cehia ar putea avea o creştere economică de 2,5% în acest an, motorul principal fiind exportul de autoturisme şi consumul casnic, se arată într-un studiu realizat de Coface.
"Dependenţa de cererea externă este puternică deoarece exporturile reprezintă 84% din PIB-ul ţării. Până în prezent, exporturile din Cehia beneficiază de faptul că au o monedă naţională – coroana. Deprecierea ei a făcut exporturile mai competitive, iar acest lucru este susţinut în continuare printr-o strategie de menţinere a cursului valutar CZK/EURO peste 27, prin intervenţii valutare. În ciuda efectelor pozitive ale acestei strategii, dinamica exporturilor a scăzut treptat în cursul anului 2014", informează studiul citat.
Potrivit acestuia, în 2015 redresarea zonei euro ar trebui să eclipseze impactul negativ al volumului scăzut de exporturi către Rusia şi să asigure niveluri pozitive de creştere pentru exporturi.
O parte semnificativă a exporturilor din Cehia, arată Coface, se bazează pe industria auto care pare să fie specialitatea ţării.
"Mai puţin de 7% din producţia de autoturisme a fost livrată consumatorilor interni. Este al 13-lea cel mai mare producător de maşini din lume, cu 1,13 milioane de autoturisme produse. În 2015, industria auto din Cehia va beneficia de perspective relativ bune pentru sectorul auto. Evaluarea riscurilor, realizată de Coface, indică un risc moderat în sectorul auto. Vânzările globale cresc, cea mai mare dinamică înregistrându-se în ţările emergente, unde este în creştere clasa de mijloc. Deşi economia chineză va creşte într-un ritm mai lent în acest an, dinamica vânzărilor auto va rămâne pozitivă. Nu acelaşi lucru se aplică şi pieţei din Rusia în cadrul căreia producătorii de maşini vor suferi că urmare a tendinţei de reducere a cheltuielilor, încetinirii economiei şi deprecierii monedei locale", mai arată documentul.
Potrivit Coface, cererea internă joacă un rol considerabil în creşterea economică din Cehia, mai ales în prezent, când evoluţiile pozitive ale pieţei muncii contribuie la creşterea consumului privat.
"Pentru 2015 cheltuielile semnificative ale gospodăriilor şi apetitul pentru investiţii vor sprijini sectorul de retail în acest an. Perspectivele pozitive vin şi din indicatorii de încredere a consumatorilor care au sărit la un nivel înregistrat ultima dată în 2006 şi cel mai ridicat nivel din regiunea Europei Centrale şi de Est. Totuşi, se pot remarca acţiuni ulterioare de consolidare în acest sector", explică studiul Coface.
AGERPRES