Cehia ar putea emite obligaţiuni în valoare de 1-2 miliarde de euro în 2010, ca parte a unui program de împrumuturi cu valoarea record de 280 de miliarde de coroane cehe (15 miliarde de dolari), a anunţat, marţi, ministrul de Finanţe, Eduard Janota, citat de Reuters.
Planurile guvernului permit atragerea a până la jumătate din suma de 280 de miliarde de coroane prin emisiuni de obligaţiuni pe pieţele străine.
În 2009, aproximativ o cincime din împrumuturile de 269 de miliarde de coroane ale Cehiei au fost atrase de pe pieţele externe.
„Volumul ar putea fi între 1-2 miliarde de euro”, a declarat Janota pentru Reuters, referitor la planurile de finanţare de pe pieţele externe.
Chiar dacă temerile privind situaţia Greciei s-au mai temperat în ultimele zile, percepţia negativă asupra finanţelor anumitor membri ai zonei euro ar putea creşte costurile unui împrumut pe pieţele internaţionale pentru Cehia, consideră oficialul.
Cehia a avut un deficit bugetar de 6,6% în 2009, din cauza scăderii veniturilor şi a cheltuielilor sociale mai mari, iar pentru anul în curs guvernul vizează o reducere a acestuia la 5,3%.
Pieţele financiare se aşteaptă ca Polonia şi Cehia, state cu un nivel de îndatorare mai scăzut decât media europeană, să apeleze la pieţele internaţionale pentru finanţare, pentru a diminua presiunea exercitată pe plan intern prin atragerea de împrumuturi.
SURSA: Mediafax