Cehia nu va stabili data adoptării monedei euro în timpul mandatului actualului guvern de centru-dreapta, care se termină în 2014, a declarat duminică la Praga premierul Petr Necas, relatează AFP.
”Guvernul meu nu va stabili data trecerii la euro. Nici în 2014”, a spus Necas în cursul unei dezbateri difuzate de televiziunea publică Ceska Televize (CT).
”Nu avem niciun motiv ca să ne grăbim. Adoptarea monedei euro va fi voinţa noastră, hotărârea noastră”, a adăugat cel care el însuşi s-a calificat drept „eurorealist”, în cursul unui recent interviu acordat AFP.
”Nimeni nu poate să ne forţeze să adoptăm euro”, a subliniat acesta înainte de a afirma că, la ora actuală, adoptarea monedei comune ar fi o prostie politică şi economică.
Cehia a intrat în UE la 1 mai 2004. Majoritatea cehilor (55%) se opun în prezent înlocuirii coroanei cu moneda europeană, potrivit unui sondaj al institutului oficial CVVM.
Aflat la putere de la jumătatea lui iulie a acestui an, guvernul lui Necas, partizan fervent al austerităţii bugetare, şi-a stabilit drept obiectiv principal reduceri bugetare radicale pentru ca ţara să nu se îndatoreze.
Proiectul de buget pe 2011, a cărui adoptare definitivă este aşteptată la jumătatea lui decembrie, limitează deficitul public la 4,6% din PIB. Guvernul speră ca în 2013 nivelul acestuia să fie de 2,9%, sub pragul de 3% stabilit la Maastricht.
Pe de altă parte, foarte euroscepticul preşedinte Vaclav Klaus a afirmat la sfârşitul lui noiembrie că, în contextul crizei monedei europene, nu există acum în Cehia „niciun grup distinct definit, nici guvernul, nici Parlamentul, nici banca centrală, care ar recomanda adoptarea euro”.
Sursa: Agerpres