Nu este vorba de o teorie a conspiraţiei, aceste persoane există în realitate, iar misiunea lor este foarte importantă, scriu publicaţiile The Guardian și Business Insider, citate de dcnews.ro.
Există în total 14 persoane care deţin chei de acces la baza de date a Internet Corporation for Assigned Names and Numbers (ICANN), toţi experţi în domeniul securităţii Internetului din întreaga lume.
Ei sunt aleşi datorită experienţei lor, dar şi în funcţie de repartizarea geografică.
Experţii controlează sistemul de nume de domeniu, care asociază o adresă web unei serii de numere, numite adrese IP.
Dacă nu ar exista aceste adrese, toate site-urile ar trebui accesate printr-o lungă serie de numere. De exemplu, în loc de theguardian.com, ar trebuie să scriem echivalentul în cifre, adică 77.91.251.10.
Fiecare deţinător de chei ales de ICANN are o cheie metalică, cu care poate deschide o cutie de valori, unde se află un card care activează un aparat care va genera master key, adică o parolă secretă, cu care se obţine accesul la baza de date ICANN.