Bolile care vă distrug grădina

Din nefericire, chiar și plantele sunt expuse constant riscului de a fi afectate de diverse boli, ce se pot răspândi rapid și distruge toată grădina, precum: putregaiul cenușiu, mucegaiul pulverulent, mozaicul, pata bacteriană, rugina, antracnoza, putregaiul radicular, cancerul bacterian al pomilor, verticilium wilt și necroza petalelor.

Potrivit Sow Right Seeds, stagnarea apei în sol, igiena precară a grădinii dumneavoastră și folosirea unor unelte de grădinărit murdare poate favoriza dezvoltarea bolilor. De aceea, irigarea moderată și la nivelul rădăcinilor, evitarea udării excesive a plantelor, eliminarea frunzelor căzute și a resturilor vegetale și curățarea uneltelor de grădinărit joacă un rol important în prevenirea bolilor.

Cum vă puteți proteja grădina de boli?

Atenție! Înainte de a se aplica orice tratament, este esențial să identificați corect boala plantelor.

De exemplu, putregaiul cenușiu se manifestă prin apariția unui mucegai cenușiu pe frunzele, florile și tulpinile plantelor. Pentru a preveni răspândirea acestei boli, este recomandat să îndepărtați plantele afectate, să nu udați excesiv plantele și să vă asigurați că aerul circulă bine în grădina dumneavoastră.

Mucegaiul pulverulent se manifestă prin apariția unui strat de pudră albă pe frunzele, tulpinile și florile plantelor. Puteți preveni apariția sa prin plantarea de soiuri rezistente, evitarea aglomerării plantelor în grădină și asigurarea unei umidități moderate în grădină.

Ciuperca Phytophthora se manifestă prin putrezirea rădăcinilor și tulpinilor plantelor și poate cauza moartea lor. Puteți preveni infectarea plantelor cu această boală, dacă nu udați încontinuu grădina și dacă aveți grijă ca apa să nu stagneze în sol. În plus, trebuie să folosiți materiale sănătoase pentru însămânțare și plantare.

Mozaicul se manifestă prin pete galbene sau verzui pe frunzele plantelor și deformarea lor. Pentru a preveni răspândirea ei, este necesară să îndepărtați plantele infectate și să vă protejați grădina de insectele dăunătoare. Din fericire, puteți ține la distanță afidele și păduchii cu un amestec de apă și săpun lichid, iar un decoct de usturoi va ține departe ciupercile.

Rugină afectează numeroase plante, inclusiv cerealele și plantele ornamentale, însă vă puteți proteja grădina de această boală, dacă nu o udați excesiv și o curățați periodic.