Cei cu pensii până în 2.000 de lei trebuie să știe. Anunţ oficial de la Guvern: S-a rezolvat

bani

SURSA FOTO: Dreamstime

Ministrul Marcel Boloș a anunțat că au început plățile folosind cardul de energie și deja au fost făcute 20 de mii de plăți. Până la final, nu mai puțin de 1,74 milioane de români vor beneficia de cardul de energie, printre aceştia numărându-se şi pensionarii cu venituri sub 2.000 de lei lunar, potrivit regulilor stabilite de Guvern.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a precizat, referitor la beneficiarii cardurilor de energie, că peste 20.000 de plăţi au fost onorate, până în prezent, şi peste 70 milioane lei au fost plătite către furnizorii de energie. El a adăugat că 347.000 de beneficiari sunt în situaţia în care primesc, începând de luni, cardul de energie.

A fost rezolvată situația locativă

„Peste 20.000 de operaţiuni au fost onorate până în prezent, de plăţi. Peste 70 milioane lei care au fost plătite către furnizorii de energie. Aşteptăm să fie emise facturile de curent şi cele de gaze naturale pentru ca să avem un val de plăţi mult mai mare decât cel care este în prezent.

1.740.000 de beneficiari au astăzi posibilitatea de a efectua plăţi către furnizorii de energie. 347.000 de beneficiari sunt în situaţia în care primesc, începând de astăzi, cardul de energie, pentru că s-a rezolvat problema situaţiei locative a celor care lucrau mai mulţi la aceeaşi adresă sau figurau în evidenţă mai mulţi la aceeaşi adresă, nu din vina lor, ci alte diverse cauze.

Deci mecanismul îl implementăm şi onorăm toate plăţile online care au fost întocmite până în acest moment, astfel încât beneficiarii pot şi de acasă îşi plătească aceste datorii faţă de furnizorii de energie”, a afirmat Marcel Boloş, întrebat luni la Antena 3 care mai este stadiul implementării cardurilor de energie.

Pensiile de serviciu vor fi impozitate

Guvernul își propune să impoziteze pensiile de serviciu, susține Marcel Boloș. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș (PNL), spune că Guvernul din care face parte are în plan să impoziteze contribuțiile de la buget acordate pensiilor de serviciu.

„Cred că ar fi o chestiune dacă vreți și nu mă feresc să spun acest lucru – o chestiune de moralitate față de cei care o viață întreagă au plătit contribuție pentru pensie, încasează pensia din contributivitate și să nu uităm că pensiile speciale s-au bazat și pe acele ,,inginerii” făcute în perioadele de timp pe care le-au avut de ales pentru a putea să beneficieze de un cuantum cât mai consistent pentru pensia specială și din acest punct de vedere ar fi o îndreptare a lucrurilor și o chestiune de normalitate și de moralitate față de cei care o viață întreagă au contribuit la pensii”, a declarat ministrul Marcel Boloș.