După ce am văzut că cel mai tânăr milionar în euro din România nu are decât 25 de ani, astăzi vom vedea care sunt cei mai în vârstă milionari ai țării noastre.
Pe primul loc se află Ion Basgan, care la 72 de ani are o avere estimată de Top 300 Capital la 24 de milioane de euro. conform Top 300, este cel mai cunoscut mason din România și este un potențial ocupant al unui loc în topul celor mai bogați oameni de pe planetă, în cazul în care va câștiga un proces împotriva Statelor Unite privind un brevet de invenție al tatălui său.
Pe locul următor se află Alexandru Mudura, care are o avere de 65 de milioane de euro și o vârstă de 71 de ani.
Cunoscutul om de afaceri Ion Țiriac se află pe locul al treilea în acest top, dar pe primul în clasamentul celor mai bogați oameni de la noi din țară. Țiriad are 70 de ani și o avere estimată la 1,6 miliarde de euro.
Pe următoarea poziție se află Radu Coca, deținătorul unei averi de 50 de milioane de euro, la aceeași vârstă de 70 de ani.
Acționarul majoritar al grupului de firme Iridex, Corneliu Pascu, are în buzunar nu mai puțin de 65 de milioane de euro, după 68 de ani de viață.
Următorul clasat este nimeni altul decât "Il Luce", care are la vârsta de 65 de ani o avere de 19 milioane de euro.
Pe următoarele locuri în acest top se mai află oameni de afaceri precum Marin Moraru (65 de ani, 170 de milioane de euro), Fathi Taher (64 de ani, 250 de milioane de euro), sau Ilie Carabulea (63 de ani, 190 de milioane de euro).
DETALII:
Citește și Cei mai tineri milionari ai României