În această toamnă, România va fi în centrul atenției a milioane de fani ai sportului electronic din întreaga lume. În perioada 20 – 21 octombrie, Capitala va găzdui a patra și ultima etapă din calendarul de anul acesta al DreamHack Eizo Open, un turneu de referință pentru sportul electronic mondial. Evenimentul de la București este unul decisiv pentru cei mai importanți gameri ai lumii, în vederea calificării la marea finala DreamHack Winter din noiembrie, din Suedia.
La turneul din Capitală, care se va desfășura la TurboHalle, pe o suprafață de 3.500 de metri pătrați, vor veni peste 150 dintre cei mai buni jucători de Counter-Strike 1.6, StarCraft 2 și League of Legends ai momentului.
Aceștia își vor disputa premii în valoare totală de peste 30.000 de euro, dar și participarea directă sau câștigarea de puncte pentru accederea la marea finală a turneului.
“Parteneriatul cu Romtelecom și COSMOTE face posibilă organizarea DreamHack Bucureşti. Acesta este cel mai mare eveniment de sporturi electronice desfăşurat până în acest moment în țara noastră. Timp de două zile, jucători de renume la nivel global se vor întrece în una dintre cele mai importante competiții de esports din lume și, astfel, vor plasa România în centrul hărții mondiale a sportului electronic”, a declarat Silviu Stroie, președintele Professional Gamers League (PGL), organizatorul evenimentului.
Participanții la DreamHack Bucureşti vor sosi din peste 25 de țări, printre care se numără Austria, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Coreea de Sud, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Kazahstan, Macedonia, Olanda, Polonia, Rusia, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Ucraina. Aceștia se vor “duela” în fața a 2.000 de spectatori si vor fi susținuți de milioane de fani care vor urmări transmisiunile live și înregistrările a 20 televiziuni și site-uri din întreaga lume.
La StarCraft 2 se dau premii în valoare de 18.000 euro
Pentru competiția de StarCraft 2 sunt disponibile între 64 și 128 de sloturi de înscriere și sunt puse la bătaie premii care ating valoarea totală de 18.000 de euro. Turneul 1v1 la acest joc va începe cu grupe multiple, iar cei care se vor califica mai departe vor ajunge în playoff-urile de tipul single-elimination.
Cei care nu vor reuși să se claseze pe primele două poziții, cele care asigură participarea directă la marea finală DreamHack Winter, se mai pot califica dacă acumulează suficiente puncte. DreamHack Eizo Open Stockholm, Summer, Valencia și Bucuresti preced DreamHack Winter, ce va avea loc la Jonkoping, în Suedia, în perioada 22 – 25 noiembrie.
Astfel, în marea finală de la Jonkoping se pot califica primii 12 jucători cu cel mai mare punctaj adunat, obținut în competițiile anterioare.
“Favorit la acest turneu din partea țării noastre este Silviu “NightEnd” Lazăr, cunoscut pentru clasarea pe locul întâi la numeroase competiţii internationale, cum ar fi: Sennheiser Cup #8, TL.net TeamSpeak Open #14, Sc2-inside.com cyborg Cup #6, Go4SC2 Cup #58, EU Craft Cup #5. El este cel care a dus România pe podium la DreamHack Winter 2011, ocupând un incredibil loc 3. Însă cei care domină clasamentele mondiale de StarCraft 2 sunt jucătorii din Coreea de Sud”, a spus Silviu Stroie.
Turneuri de Counter-Strike și League of Legends
În plus, și Counter-Strike 1.6, unul dintre cele mai populare jocuri din România, dar și din Europa de Est, va fi prezent pe PC-urile de la DreamHack București.
La acest turneu, al căror premii totale ajung la suma de 10.000 de euro, vor participa 16 echipe – 12 dintre acestea fiind echipe străine – opt invitate și opt care vor promova din etapele de calificări online, care vor avea loc între 8 și 30 septembrie. Echipa câștigătoare a acestui concurs va avea asigurată participarea în concursul de Counter-Strike din cadrul DreamHack Winter 2012, dotat cu premii de peste 45.000 de dolari.
Pe lângă StarCraft 2 și Counter-Strike 1.6, la București se va disputa și o competitie de League of Legends, joc cunoscut ca având cea mai rapidă creștere în lumea sporturilor electronice și peste 35 de milioane de jucători la nivel mondial.
În timpul acestui concurs, opt echipe de League of Legends se vor întrece pentru premii totale de 4.000 de euro.
Dintre aceste echipe, șase au fost invitate (două de pe plan local) și au confirmat participarea la eveniment, urmând ca ultimele două locuri disponibile să fie ocupate prin intermediul calificărilor online, care vor avea loc între 24 septembrie și 1 octombrie. Calificările vor fi organizate pe serverele EU Nordic & East, fiind deschise doar echipelor din România.
Prețul biletului pentru o zi de acces la eveniment este de 30 de lei, iar pentru două zile – 45 de lei.
DreamHack Bucureşti este susținut de Romtelecom, COSMOTE România, Corsair, NVIDIA, ASUS, MSI, Kingston, AMD și Sapphire.