Companiile din tehnologie şi industria financiară domină topul celor mai doriți angajatori ]n 2012, arată studiul "Cei mai doriţi angajatori", iniţiat în urmă cu 7 ani de Catalyst Consulting, diviyia de consultanţă a grupului Catalyst.
Cei mai doriţi angajatori din 2012 sunt Microsoft, Oracle, Google, BCR, IBM, Continental, Orange, OMV Petrom, HP, Vodafone, BRD Groupe Société Générale, Coca-Cola, P&G, Siemens, KPMG, Adobe, PwC, Emerson, ING Bank şi Banca Transilvania.
"Suntem foarte mândri că rezultatele cercetărilor de piață ne indică cel mai dorit angajator din România, pentru al doilea an la rând. Convingerea noastră este că trebuie să oferim cel mai bun mediu de lucru angajaților noștri și ne bucurăm că această preocupare are un asemenea ecou și în afara organizației", a declarat Vlad Bog, Director de Resurse Umane, Microsoft România.
Topul este dominat aşadar de angajatorii din tehnologie, în primele 10 poziţii figurȃnd o singură companie non-tehnică (BCR). În top 20, sunt reprezentate industriile tehnică şi financiar-bancară.
"Este o onoare pentru noi să fim recunoscuţi drept unul dintre cei mai doriţi angajatori din Romȃnia. Oracle face toate eforturile pentru a le oferi angajaţilor oportunităţi de carieră şi dezvoltare profesională, precum şi un mediu de lucru pe măsura nivelului excepţional al talentului lor", spune Anne-Marie O’Donneil, Vice President Recruitment, EMEA, Oracle.
În general, avem un top stabil – Microsoft este, pentru al doilea an consecutiv, cel mai dorit angajator din Romȃnia, iar Oracle şi Google s-au aflat şi în 2011 în top 3 cei mai atractivi angajatori. În top 10 s-au produs doar două modificări majore şi anume, creşterile IBM şi OMV Petrom cu peste 10 poziţii, pȃnă pe
locurile 5, respectiv 8.
"Ne bucură şi ne onorează faptul că suntem prima bancă în preferinţele candidaţilor din Romȃnia. Un studiu de o asemenea anvergură ne ajută să ne facem o imagine cȃt mai clară despre profilul candidaţilor pe care îi vizăm şi cum putem veni în întȃmpinarea aşteptărilor lor", spune Paula Covrig, Șef Departament Recrutare și Dezvoltare, BCR.
Ce vor candidaţii
Piaţa se stabilizează, făcȃnd din ce în ce mai grea diferenţierea angajatorilor
Rezultatele studiului “Cei mai doriţi angajatori” dezvăluie o tendinţă de maturizare şi stabilizare a pieţei. Candidaţii sunt interesaţi să devină specialişti într-un anumit domeniu (58,52% dintre respondenţi), să fie plătiţi bine (49,72%) şi să obţină un echilibru între viaţa profesională şi cea personală (49,09%).
Pentru candidaţi, cele mai importante criterii în alegerea angajatorului sunt salariul şi pachetul de beneficii oferit de acesta (49,72%), siguranţa locului de muncă (35,18%), programele de training puse la dispoziţie de angajator (34,63%), dar şi reputaţia/imaginea companiei (34,50%). Printre beneficii, cele
mai dorite sunt asigurările medicale (56.41%), suportul financiar pentru urmarea unor cursuri şi training-uri (42,82%), bonurile de masă (32,42%), programul de lucru flexibil (31,01%).
În ceea ce priveşte aşteptările salariale, studiul evidenţiază o creştere a diferenţei între salariul dorit de candidaţii din Bucureşti şi cei din provincie odată cu creşterea nivelului de experienţă. Astfel, dacă persoanele cu 0-3 ani experienţă din Bucureşti au aşteptări salariale similare celor din provincie,
candidaţii cu 3-5 ani experienţă sau peste 5 ani experienţă cer un salariu cu 40-56% mai mare decȃt candidaţii din provincie cu acelaşi nivel de experienţă.
Întrebaţi dacă au aplicat la vreun job în cadrul companiei pe care o consideră cel mai dorit angajator, numai 43% dintre candidaţi au acordat un răspuns pozitiv. Aceasta înseamnă că angajatorii nu accesează 57% dintre profesioniştii care sunt fani ai brandului de angajator al companiei.
Rezultatele celei de-a 7-a ediţii a studiului se bazează pe informaţiile colectate în urma unui chestionar online în perioada martie – aprilie 2012 de la 8.617 respondenţi din Bucureşti (3.696 respondenţi) şi provincie (4.921 respondenţi).