Regizorii şi actorii de la Hollywood precum Marlon Brando, Robert de Niro şi Al Pacino au adus Mafia în casele tututor prin intermediul ecranului. Dar, Mafia există şi dincolo de ecran şi este este una dintre dintre cele mai periculoase grupări de crimă organizată.
Cei mai periculoşi mafioţi în viaţă sunt: Vito Rizzuto, Giuseppe Falsone, , John „No Nose” DiFronzo, Giovanni Brusca, Carmine „The Snake” Persico, Jr., Nicodemo „Little Nicky” Scarfo, Salvatore Lo Piccolo, Vittorio „Little Vic” Amuso, Bernardo Provenzano, Salvatore „Toto” Riina.
Vito Rizzuto (n. 1946-)
Vito Rizzuto, cunoscut ca „Teflon Don”, este şeful familiei Rizzuto care operează în Montreal, Canada. Acesta a fost propus la un moment să conducă toate operaţiunile Mafiei siciliene din Canada. Rizutto a fost arestat în 2003 pentru cămătărie şi complice la uciderea a trei persoane, membri ai familiei rivale Bonanno ( poveste care a fost ecranizată în filmul Donnie Brasco). Fiul său Nick Jr. a fost ucis în decembrie 2009. Rizzuto va fi eliberat din închisoare anul viitor.
Giuseppe Falsone (n. 1970-)
Despre Giuseppe Falsone se presupune că este unul dintre şefii Cosa Nostra. Acesta s-a aflat pe lista celor mai căutaţi oameni din Italia timp de zece ani. Falsone a devenit şeful familiei sale la 20 de ani, după ce tatăl şi fratele său au fost ucişi. Acesta i-a omorât pe criminalii familiei sale şi a încercat să scape de autorităţi fâcându-şi mai multe operaţii estetice. Falsone a fost prins în iunie 2010 şi condamnat la închisoare pe viaţă.
John „No Nose” DiFronzo (n. 1928-)
John DiFronzo este unul dintre cei mai importanţi mafioţi din America de Nord. Acesta a fost arestat de peste 20 de ori, însă niciodată nu a fost condamnat. Numele lui Di Fronzo apare în cazul a 18 dosare de crimă. Porecla sa No Nose/Fără nas, a căpătat-o după ce a sărit printr-un geam, în timpul unui jaf, şi şi-a secţionat nasul. Deşi a suferit o operaţie estetică de refacere a nasului, porecla i-a rămas. Acesta se află în libertate din 1994.
Giovanni Brusca (n. 1957-)
Numele lui Giovanni Brusca este sinonim cu Mafia siciliană. Brusca este cel care l-a ucis pe magistratul italian Giovanni Falcone în 1992. În atacul capcană, au murit atât cele cinci gărzi de corp, cât şi soţia lui Falcone. Poreclit The Pig/Porcul, din cauza lacomiei sale, acesta afirma că a omorât între 100 şi 200 de persoane. Acesta a fost implicat şi în răpirea şi uciderea, prin scufundare în acid, a unui copil de 11 ani, fiul unui rival. Brusca este în închisoare, fiind condamnat pe viaţă.
Carmine „The Snake” Persico, Jr. (n. 1937-)
Carmine Persico, cunoscut ca „Junior” sau Immortal/Nemuritorul, a fost şeful familiei Colombos din New York încă din ani ’70. Prima crimă a comis-o la doar 17 ani , iar în timp acesta şi-a construit o reputaţie fiind cel mai eficient ucigaş din familie. Acesta a fost condamnat şi închis în anul 1986 şi se speculează că ar avea relaţii cu Bernard Madoff, unul dintre cei mai mari escroci din istorie.
Nicodemo „Little Nicky” Scarfo (n. 1929-)
Scarfo „Little Nicky”/ Micuţul Nicky are o înălţime de 1,67 m, însă este unul dintre cei mai violenţi mafioţi. Acesta conduce operaţiunile din oraşul american Philadelphia şi spre deosebire de alţi mafioţi se bucură când numele lui este menţionat în presă. Toţi cei care comit infracţiuni în Philadelphia trebuie să îi dea jumătate din câştiguri lui Scarfo, altfel suportă consecinţele.
Salvatore Lo Piccolo (n. 1942-)
Salvatore Lo Piccolo, cunoscut ca „Baronul”, este cel mai influent şef mafiot din Palermo, capitala Siciliei. Acesta a fost arestat în 2007, însă până atunci a reuşit să se ascundă de autorităţi timp de 24 de ani. Atunci când a fost arestat asupra sa s-a găsit un document care conţinea 10 porunci. Una dintre acestea era “Să nu mergi în baruri şi cluburi”.
Vittorio „Little Vic” Amuso (n. 1934-)
Despre Vic Amuso se prespune că este şeful familiei Luchese din New York, una dintre „Cele Cinci Familii”. Acesta şi-a făcut un nume în familia Colombo însă s-a alăturat familiei Luchese imediat după asasinarea lui Joe Colombo şi a lui Joe Gallo. Amuso este cel care l-a ucis pe şeful familiei Luchese Anthony „Buddy” Luongo în anul 1986 şi a fost implicat de asemenea în uciderea lui Frank DeCicco, membru al familiei Gambino. Amuso a fost închis în anul 1991, dar a continuat să conducă familia din închisoare. Chiar şi acum, la vârsta de 77 de ani, acesta este oficial şeful.
Bernardo Provenzano (n. 1933-)
Bernardo Provenzano a devenit în anul 1993 capo di tutti capi, şeful cel mare al Mafiei siciliene, atunci când Salvatore „Toto” Riina a fost închis. Supranumit Binnie the Tractor/Binnie tractorul, deoarece potrivit unui informator acesta “ara” oamenii, Provenzano şi-a construit o reputaţie de bun organizator. Acuzat de crimă în anul 1963, acesta a reuşit să fugă de lege timp de 43 de ani. Provenzano a fost prins în 2006, însă pţnp să fie capturat, reuşea să îi păcălească pe oameni legii mutându-se din casă în casă, iar la întruniri folosea pe post de maşină o ambulanţă.
Salvatore „Toto” Riina (n. 1930-)
Salvatore Riina este fără discuţie cel mai de temut şef mafiot. Născut în oraşul Corleone, considerat cel mai important centru al Mafiei, acesta a fost poreclit Bestia. Riina a ucis 40 de persoane şi a ordonat uciderea a altor câteva sute. Parte a familiei Corleonesi, Riina a ordonat uciderea procurorilor Falcone şi Borsellino în anul 1992. La un an de la uciderea celor doi a fost capturat şi Salvatore Riina. După arestarea sa s-au aflat lucruri importante legate de structurile de conducere din cadrul Mafiei.