Administraţiile publice ocupă şapte poziţii din top 10 cei mai mari angajatori la nivel mondial, sectorul privat avansând relativ încet în ultimii ani, scrie The Economist.
Cel mai mare angajator din lume cu 3,2 milioane angajaţi este Departamentul de Apărare al SUA, adică 1% din populaţia totală a Statelor Unite. Pe locul doi se află armata chineză, care are 2,3 milioane de salariaţi. Podiumul este încheiat de Walmart cu 2,1 milioane de angajaţi. Aceasta este una dintre cele trei companii private din top 10. Celelalte două sunt MacDonald’s, locul patru, cu 1,7 milioane de angajaţi şi Hon Hai Precision Industry Company, subsidiară a Foxconn, cu 800.000 angajaţi.
În top 10 mai sunt China National Petroleum Company cu 1, 7 milioane angajaţi, State Grid Corporation of China cu 1,6 milioane angajaţi, Indian Railways cu 1,4 milioane angajaţi, National Health Service cu 1,4 milioane angajaţi şi China Post Group cu 900.000 angajaţi.
SURSA: TheEconomist