Un mic grup de insule din Pacific cu o populaţie echivalentă cu cea a unui mic oraş a fost numit ca fiind ţara cu cel mai mare consum de bere şi canabis din lume.
Raportul Organizaţiei Naţiunilor Unite din 2012 asupra drogurilor, publicat în luna iunie, conţine cel puţin un număr supriză – naţiunea cu cel mai înalt nivel de consum de canabis în rândul adulţilor este Palau.
Această mică naţiune din vestul Oceanului Pacfic are o populaţie de doar 21.000 de locuitori şi, potrivit ONU, un sfert din adulţii de aici consumă canabis. Pe locul doi se află Italia unde, potrivit unor rapoarte, aproximativ 15% dintre adulţi consumă acest drog.
Într-un raport global al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii asupra alcoolului şi sănătăţii se arată că locuitorii din Palau consumă cea mai mare cantitate de bere pe cap de locuitor comparativ cu oricare altă naţiune din lume.
Sursa: Rador