Trei țări reprezintă 40% din producția globală de petrol
În 2023, Statele Unite, Rusia și Arabia Saudită au contribuit, împreună, cu 32,7 milioane de barili pe zi la producția globală de petrol.
Aceste trei națiuni au dominat constant producția de petrol încă din 1971. Cu toate acestea, poziția de lider a alternat între ele în ultimele cinci decenii, potrivit VisualCapitalist.
În schimb, producția combinată a următorilor trei mari producători – Canada, Irak și China – a atins 13,1 milioane de barili pe zi în 2023, depășind doar producția Statelor Unite.
Pe locurile următoare se situează Iran, Brazilia, Emiratele Arabe Unite și Kuweit.
Nicio țară nu va depăși producția record atinsă de SUA în 2023
Pe termen scurt, nicio țară nu va depăși producția record atinsă de SUA în 2023, deoarece niciun alt producător nu a atins vreodată o capacitate zilnică de 13,0 milioane de barili.
Recent, Saudi Aramco, compania de stat a Arabiei Saudite, a abandonat planurile de a crește capacitatea de producție, la 13,0 milioane de barili zilnic, până în 2027.
Analiștii estimează că SUA își vor menține anul acesta poziția de cel mai mare producător de petrol. Mai mult, conform Macquarie Group, se așteaptă ca producția de petrol din SUA să atingă un ritm record de aproximativ 14 milioane de barili pe zi până la sfârșitul anului.
1. Statele Unite
Statele Unite produc acum peste 13 milioane de barili pe zi (bpd) de țiței – mai mult decât orice țară – și se îndreaptă spre o creștere continuă pe termen scurt și mediu.
Producția de țiței din SUA a atins un nou record lunar de 13,236 milioane bpd în septembrie 2023, potrivit celor mai recente date ale U.S. Energy Information Administration (EIA).
Creșterea producției duce la creșterea exporturilor de țiței și produse petroliere din SUA.
„Nu numai că SUA produc mai mult petrol decât orice țară din istorie, dar cantitatea de petrol (țiței, produse rafinate și lichide din gaze naturale) pe care o exportă este aproape de producția totală a Arabiei Saudite sau a Rusiei”, spune Jim Burkhard, vicepreședinte și șef de cercetare pentru piețele petroliere, energie și mobilitate, la S&P Global Commodity Insights.
2. Rusia
Rusia, partenerul cheie al regimului saudit în alianța OPEC+, produce aproximativ 10 milioane bpd de țiței. Rusia și-a clasificat datele privind producția și exportul de petrol după ce a invadat Ucraina, spunând că nu va furniza informații detaliate despre sectorul petrolier, care ar putea fi folosite de Occident pentru a urmări și a restrânge exporturile sau veniturile sale din petrol.
La cea mai recentă întâlnire OPEC+, Rusia a declarat că va continua reducerea exporturilor la 500.000 bpd în primul trimestru al anului 2024, mai și iunie 2023 fiind nivelurile de referință ale exporturilor, care constau în 300.000 bpd de țiței și 200.000 bpd produse rafinate.
3. Arabia Saudită
Producția de țiței a Arabii Saudite a fost, în medie, de aproximativ 9,7 milioane bpd în prima jumătate a anului 2023, dar din iulie, Regatul a implementat o reducere suplimentară voluntară a producției de 1 milion bpd. Reducerea decisă de Arabia Saudită, care vizează „stabilitatea pieței”, a fost parțial compensată de creșterea producției de la producătorii non-OPEC+, în special Statele Unite, dar și Brazilia, Canada, Guyana și Norvegia.
4. Canada
În timp ce Rusia și Arabia Saudită au redus aprovizionarea pe piață, America de Nord și-a crescut producția, nu numai din Statele Unite, ci și din Canada.
Anul trecut, producția canadiană de petrol a atins un record de 4,86 milioane bpd, conform datelor Canada Energy Regulator.
Analiștii se așteaptă ca producția să crească în 2024 și 2025, deoarece companiile își intensifică producția. Producția de țiței a Canadei urmează să crească cu 8% până în 2025, spun analiștii.
5. Irak
Al doilea mare producător al OPEC, Irak, a fost a cincea țară producătoare de petrol din lume, cu o producție medie de aproximativ 4,3 milioane bpd.
În cel mai recent raport din decembrie, OPEC a recunoscut că, în timp ce producția de țiței a cartelului a scăzut în noiembrie pentru prima dată în câteva luni, producția de petrol din SUA a continuat să atingă noi maxime.