Aparițiile Marianei Gheorghe, CEO al OMV Petrom, în presa scrisă au cea mai mare valoare echivalentă cu publicitatea care ar fi fost necesară pentru publicare, conform datelor mediaTRUST din studiul „Cei mai mediatizați CEO din economia românească” afarent primului semestru al anului. Valoarea aparițiilor șefei OMV Petrom se ridică la aproape 280.000 de euro, fiind urmată de Radu Ghețea, președintele CEC, cu 265.000 euro.
Mariana Gheorghe, câștigătoarea premiului de „Cel mai bun CEO” în cadrul Galei Capital „Ecelența în Management”, a avut 61 de apariții în publicațiile monitorizate de mediaTRUST, în principal în articole care au avut ca subiect evoluția prețului petrolului și activitatea companiei Petrom. După numărul de apariții în presă, șefa Petrom este devansată de Radu Ghețea, președintele CEC Bank, care a totalizat 106 mențiuni în materiale care au avut ca subiect sistemul bancar din România în 2015, plata dividendelor companiilor de pe bursa prin agențiile CEC Bank și altele. Se poate spune totuși că Ghețea are parte de atenția din partea presei și din cauza implicațiilor politice pe care funcția pe care (încă) o deține le are.
Al treilea CEO, după numărul de apariții în media, cu un total de 55, este Steven van Groningen. Acesta apare menționat în calitate de preşedinte al Raiffeisen Bank România, de membru al board-ului Fondul Proprietatea, precum și în calitate de președinte al Patronatelor Bancare. Steven van Groningen a fost menţionat în articole cu privire la activitatea Raiffeisen Bank, la situaţia sectorului bancar din România și a crizei francului elvețian.
CEO-ul Telekom, Nikolai Beckers, ocupă locul patru în clasament cu 46 de mențiuni, fiind urmat de Horia Ciorcilă, Banca Transilvania, cu 37 de mențiuni înregistrate în perioada 1 ianuarie -30 iunie 2015. Președintele Automobile Dacia, Nicolas Maure, este în top cu 36 de mențiuni. Din clasament mai fac parte: Kinga Daradics, CEO Mol, cu 22 mențiuni, Philippe Lhotte, BRD, cu 21 mențiuni, Valerio Brenciaglia, CEO Ford, cu 19 mențiuni, Jean-Francois Fallacher, Orange, cu 18 mențiuni. Severina Pascu (UPC), Thomas Spurny (BCR), Remi Vrignaud (Allianz Tiriac Asigurari) au înregistrat fiecare câte 15 mențiuni. Brent Valmar, CEO Porche, a înregistrat în perioada analizată 12 mențiuni, urmat de Alexandru Oprea ( RCS&RDS) cu 11 mențiuni.
Valoarea echivalentă de publicitate este unul dintre indicii mediaTRUST, care reflectă acurateţea informaţiilor analizate. Valoare echivalentă de publicitate în presă este indicele care reflectă suma de bani care ar fi trebuit să fie cheltuită pentru plasarea unei reclame de aceeaşi mărime (în centimetri pătraţi).
În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2015 au fost înregistrate 12.638 de articole în presa scrisă, care au citat cele mai importante companii din cele cinci sectoare analizate. Companiile cu cel mai mare număr de apariții media au fost cele din sectorul bancar, urmate de cele din sectorul auto, petrol&gaze, telecom și asigurări.