România ocupă locul doi în rândul ţărilor emiţătoare de turişti pe litoralul bulgăresc, după Germania, dar înaintea Rusiei.
Pentru Rusia, rezervările au stagnat, în special în perioada de early booking. Turiştii ruşi s-au concentrat pe hoteluri ieftine, de 2, 3 sau 4 stele, care nu se numără printre preferinţele românilor.
Datorită introducerii litoralului bulgăresc în oferta a doi mari touroperatori ruşi – Coral Travel şi Pegas Touristik, aşteptările de la începutul anului indicau o creştere mult mai mare faţă de anul precedent, de 40-50%, însă starea economică a Rusiei declanşată de situaţia geopolitică din regiune şi ulterior de devalorizarea rublei a ponderat evoluţia, se arată într-un comunicat al agenţiei de turism Travel Planner, remis astăzi.
În 2013, litoralul bulgăresc a primit circa 340.000 de turişti români şi 225.000 de turişti din Rusia.
'Deşi a fost un an provocator şi dificil pentru litoralul bulgăresc, românii profită în continuare de ofertele speciale oferite de hotelierii din ţara vecină. Subliniez că majoritatea covârşitoare a turiştilor români aleg hotelurile cu servicii all inclusive. Destinaţia Bulgaria a scăzut uşor faţă de anul precedent, iar unul dintre motive ar fi că anumite categorii de români nu mai aleg servicii all inclusive, dar care sunt în continuare în topul preferinţelor familiilor cu copii. La ora actuală, pentru Bulgaria, un român plăteşte în medie, pentru un sejur, 300 de euro', a precizat Sebastian Constantinescu, director general al agenţiei Travel Planner.
Turiştii români care şi-au petrecut, până la această dată concediul pe litoralul bulgăresc au considerat că atmosfera din staţiuni este punctul forte, notând-o cu 8,2, iar pentru plajă au acordat o medie de 8,1, în timp ce serviciile de masă şi agrement au fost notate cu 7,8.
'Regiunea Varna a trecut, în ultima lună, prin două evenimente care au creat probleme de imagine: inundaţiile din zonă şi amplificarea exagerată a ştirii privind posibilitatea infectării cu virusul hepatitei A în zona Plajei Ofiţerilor. Am vizitat litoralul bulgăresc şi pot spune că totul este în regulă, serviciile sunt aşa cum le ştim iar activitatea turistică este normală. Acum, pe litoralul bulgăresc se pot face vacanţe avantajoase raport calitate-preţ , iar multe hoteluri au creat oferte speciale pentru luna iulie şi tip last minute, cu reduceri de până la 30-35%', spune Sebastian Constantinescu.
Nisipurile de Aur, Albena, Sunny Beach şi Nessebar sunt în fruntea clasamentului privind opţiunile de vacanţă ale turiştilor români.
Pentru un sejur la un hotel de cinci stele, românii plătesc, în perioada iulie-august, între 450 şi 500 de euro de persoană, în timp ce la un hotel de 3 stele, preţul este de maxim 250 euro/sejur/persoană. AGERPRES