Deşi administraţia SUA a prezentat o parte din planurile prin care oferă ajutor aproape necondiţionat celor mai mari instituţii financiare, indicele Dow Jones a rămas lipit de minimele recente. Dacă în urmă cu câteva luni planul ar fi fost întâmpinat cu o creştere puternică pe piaţă, de data aceasta investitorii consideră abordarea Washingtonului defensivă şi posibil ineficientă. Într-o primă fază, se doreşte identificarea companiilor ce nu îşi vor putea continua activitatea în condiţiile înrăutăţirii situaţiei economice. Dacă scenariul de bază propus spre analiză presupune o contracţie a produsului intern brut în 2009 de două procente, o creştere a şomajului la 8,4% şi o scădere a preţului caselor cu 14%, cel de-al doilea scenariu consideră o contracţie a PIB de 3,3% în 2009, o creştere a şomajului la 8,9% şi o scădere medie a preţurilor caselor de 22%. În cazul în care companiile insuficient pregătite pentru a supravieţui în aceste scenarii nu reuşesc să îşi asigure capitalizarea în şase luni, guvernul se oferă să achiziţioneze acţiuni preferenţiale. Astfel, prin această tranzacţie, statul va primi un dividend de 9% anual şi va avea dreptul să îşi convertească în orice moment participaţia în acţiuni obişnuite. Structura unei astfel de propuneri emulează perfect o naţionalizare, dar evită complicaţiile politice pe care o astfel de acţiune le-ar avea. Chiar dacă acţionariatul va rămâne în întregime privat, o eventuală conversie a acţiunilor preferenţiale ar oferi statului peste 50% din acţiuni. Este greu de crezut că aceste companii vor deveni profitabile peste noapte, şi chiar dacă vor reuşi să raporteze profituri, plata acestui dividend va duce la o capacitate de creditare redusă. Deşi este necesară evitarea unui nou caz Lehman, planul de ajutorare a celor mai mari instituţii financiare nu conţine soluţii de încurajare a creditării. Cum reducerea creditării este principalul motiv al contracţiei economice, planul nu grăbeşte ieşirea din criză. Dacă pentru fiecare dolar cheltuit în acest plan administraţia se aşteaptă să recupereze doar 66 cenţi, oare naţionalizarea directă nu ar fi fost o utilizare mai eficientă a resurselor? Oare crearea unor bănci noi nu ar fi dus la o repornire mai rapidă a creditării?
