Să ai 100 de ani și o avere de 4 miliarde de dolari este un motiv de bucurie sau unul de tristețe? Ar putea fi unul de bucurie pentru că îți poți permite aproape orice, însă, în egală măsură, poți fi trist pentru că timpul pentru a cheltui acești bani se poate încheia în orice moment.
Este cazul elvețianului Walter Haefner, care, conform ultimei ediții a topului Forbes, are o avere de 4 miliarde de dolari, dar și venerabila vârstă de 100 de ani.
Bătrânul miliardar are, conform Forbes, doi copii, iar averea lui a scăzut față de nivelul din 2002, cu un miliard de dolari.
Suma pe care o posedă în momentul de față îl face să fie cel de-al patrulea mare miliardar din Elveția.
Nici următorul clasat nu este foarte tânăr. Este vorba, mai precis, de celebrul David Rockefeller, care are 95 de ani și 2,5 miliarde de dolari.
Topul Forbes are nu mai puțin de 15 miliardari care au trecut de 90 de ani, dintre care 10 sunt americani.