Miliardarul din Hong Kong, Li Ka-shing, a intrat în vizorul mass-media oficiale de la Beijing după ce şi-a vândut activele în China continentală, în contextul în care cea de-a doua economie mondială se confruntă cu dificultăţi, comentează luni France Presse.
'Capitalul nu are frontiere, dar oamenii de afaceri au o patrie', i-a reproşat miliardarului oficiosul Partidului Comunist al Chinei (PCC) – Cotidianul Poporului – într-o voalată punere în discuţie a patriotismului său.
Supranumit 'Superman' pentru simţul acut al afacerilor, magnatul din Hong Kong (87 de ani) s-a debarasat în ultimele luni de importante investiţii în sectorul imobiliar din China – care înregistrează cea mai scăzută creştere din ultimii 24 de ani – după ce a investit masiv în acesta în anii 1990.
Aceste vânzări, combinate cu cele ale activelor din Hong Kong, au alimentat ideea că cel mai bogat om din Asia pierde încrederea în economia regională.
Deschiderea de către China a vastei sale pieţe, precum şi politicile sale preferenţiale au constituit 'piatra de temelie' a succesului lui Li, dar pe care acesta o lasă acum în voia sorţii, subliniază publicaţia chineză, citate de AFP.
'El a profitat de prosperitate atunci când totul mergea bine pentru noi, dar nu vrea să înfrunte obstacolele cu noi atunci când avem probleme. Aceasta este într-adevăr inacceptabil în plan afectiv', a estimat duminică ziarul pe contul său de pe WeChat, o platformă mai puţin oficială decât versiunea tipărită.
Retragerea lui Li Ka-shing ar putea avea un 'efect negativ' asupra încrederii în China, estimează autorii articolului, care încearcă totodată să minimalizeze îngrijorările. 'Economia chineză reprezintă peste 12% din totalul mondial. Poate oare retragerea unui singur om de afaceri să o afecteze în mod fundamental?', se întreabă Cotidianul Poporului.
Li Ka-shing, care – potrivit Bloomberg – deţine o avere estimată la 29,1 miliarde de euro, s-a lansat în afaceri ca producător de flori de plastic. El a devenit cunoscut în Franţa după ce a cumpărat în 2005 distribuitorul de parfumuri Marionnaud. AGERPRES/