Întrebat dacă caută să se extindă şi mai mult în Europa după finalizarea celor două tranzacţii, Slim a declarat pentru Reuters: "Nu, nu. Nu căutăm nimic acum. Vom consolida ce avem deja".
Carlos Slim este cel mai bogat om din lume si are o avere de 69 de miliarde de dolari. El a intrat in sectorul telecomunicatiilor in 1990, cand sectorul a fost privatizat in Mexic, castigand licitatia pentru compania nationala Telmex.
Compania America Movil, deţinută de Slim, prezentă în multe state din America Latină, şi-a stabilit un centru în Europa, unde acţiunile companiilor au scăzut foarte mult la bursă din cauza competiţiei dure, a presiunii autorităţilor de reglementare şi a recesiunii din multe state. Spre deosebire de activitatea lui Slim din America Latină, unde a achiziţionat participaţii majoritare sau companii întregi, miliardarul mexican a avut o abordare mult mai prudentă în Europa.
Recent, Slim şi-a majorat participaţiile deţinute la compania olandeză KPN ( 27,7%) şi la Telekom Austria (23%), până acum cele mai importante tranzacţii în Europa. Sosirea sa în Europa vine într-un moment de turbulenţe pe piaţa telecomunicaţiilor, iar analiştii şi directorii din acest sector se întreabă dacă acestă perioadă va duce şi la o consolidare mult aşteptată pe unele pieţe, cum ar fi Germania sau Spania.
Luni, organismul care reglementează concurenţa în Austria a anunţat că examinează oferta America Movil de a achiziţiona până la 25,9% din Telekom Austria, iar verdicul va fi dat în termen de patru săptămâni.
Printr-o participaţie la Telekom Austria, America Movil dobândeşte o expunere pe Belarus, Bulgaria, Croaţia, Liechtenstein, Macedonia, Serbia şi Slovenia, pe lângă reţeaua din Austria. La finele lunii martie Telekom Austria avea 20,3 milioane utilizatori la serviciile de telefonie mobilă şi 2,6 milioane linii de telefonie fixă.
Preluarea participaţiei la Telekom Austria este a doua mare tranzacţie a America Movil în Europa, după ce anterior a făcut o ofertă pentru un pachet de 27,7% din acţiunile operatorului olandez de telecomunicaţii KPN.