Potrivit unui raport imobiliar elaborat pe baza datelor oficiale de tranzacționare din cel mai prosper sector al Bucureștiului, valoarea tranzacțiilor încheiate în 2023 în Sectorul 1 a înregistrat o scădere de 20% față de anul anterior. În același timp, prețul pe metru pătrat al apartamentelor a crescut cu aproape 10%.
Tranzacțiile imobiliare au scăzut cu 20% în 2023 față de anul precedent
Tranzacțiile imobiliare realizate în 2023 în sectorul 1 din București au atins un total de 730-870 de milioane de euro, înregistrând o scădere medie de 20% față de anul precedent, conform unui raport elaborat de ValorEasy în colaborare cu Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București. În ceea ce privește valorile de tranzacționare pe metru pătrat, anul 2023 a adus o tendință de creștere semnificativă pentru apartamente, care au atins 1.740 de euro pe metru pătrat util, comparativ cu 1.590 de euro în anul anterior (+9,4%).
Studiul „Tranzacții Imobiliare 2023 în Sectorul 1” reprezintă prima analiză de piață ce include atât numărul vânzărilor de imobile, cât și evoluția prețurilor de tranzacționare din Sectorul 1.
Informațiile procesate de ValorEasy sunt furnizate de Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 și reprezintă datele colectate din contractele de vânzare imobiliară raportate de către cumpărători persoane fizice în scopul stabilirii bazei de impozitare.
“Analiza datelor privind tranzacțiile imobiliare reprezintă un aspect important inclusiv din prisma specificului pieței imobiliare românești, iar acest studiu este un bun exemplu de înțelegere a realității pieței imobiliare rezidențiale din cel mai bogat sector al capitalei.
Aici a fost realizat în anul 2023 un volum total de tranzacții de circa 800 de milioane de euro (în scădere cu 20% față de anul anterior), cu o medie de 26 tranzacții pe zi lucrătoare (în scădere față de o medie de 33 de tranzacții pe zi lucrătoare în anul 2022)“, a transmis profesorul Ion Anghel, de la ASE București, Directorul Departamentului de analiză și evaluare economico-financiară.
“Un avantaj notabil pentru acest sector este faptul că, în cele din urmă, beneficiază de un instrument transparent care oferă acces la prețurile de vânzare ale locuințelor. Deși realizarea unei baze de date publice cu toate tranzacțiile imobiliare din România întârzie, astfel de inițiative sunt pași esențiali în această direcție.
Eforturile administrațiilor din sectoarele 1 și 2 ale Bucureștiului, precum și din orașe precum Cluj-Napoca, de a pune la dispoziția publicului aceste informații, sunt de lăudat”, a adăugat Dorel Niță, evaluator autorizat și director executiv ValorEasy.
Tranzacțiile încheiate în 2023 au totalizat între 730 și 870 de milioane de euro
În ceea ce privește valoarea, tranzacțiile încheiate în 2023 au totalizat între 730 și 870 de milioane de euro, în comparație cu 2022, când operațiunile s-au ridicat la un interval de 870-1.140 de milioane de euro, înregistrând astfel o scădere medie de 20%.
Trebuie menționat că prețul de tranzacționare a fost colectat pentru aproximativ 40% din totalul tranzacțiilor, iar valoarea totală a tranzacțiilor a fost estimată prin metode statistice specifice. De asemenea, se remarcă faptul că valoarea maximă a tranzacțiilor rezidențiale estimate pentru 2022 a depășit un miliard de euro, stabilind un record pentru achizițiile de imobile din întreaga țară. Această valoare este comparabilă cu investițiile imobiliare din sectorul comercial, de birouri și industrial din România în 2022.
6.400 de tranzacții în 2023
Dintr-un total de 6.411 tranzacții încheiate în 2023, 4.422 de contracte au avut ca obiect apartamente, reprezentând aproape 70% din total. În contrast, 1.923 de contracte au vizat case și vile. Scăderea tranzacțiilor din 2023 față de 2022 a afectat exclusiv segmentul apartamentelor, care a înregistrat o reducere de 25%. Pe de altă parte, tranzacțiile cu case s-au menținut constante, ceea ce a condus la creșterea ponderii acestora până la 30% din totalul tranzacțiilor în 2023.
Diminuarea cu 20% a numărului de tranzacții în 2023 în Sectorul 1 confirmă datele ANCPI, care a raportat o scădere de 16% a unităților individuale la nivelul întregii Capitale comparativ cu anul anterior.
Prețul mediu al apartamentelor achiziționate a fost de 98.000 de euro, al caselor de 73.000 de euro și al parcărilor de 13.000 de euro.
Dintr-un total de 6.411 tranzacții încheiate în 2023, 4.422 de contracte au avut ca obiect apartamente, reprezentând aproape 70% din total. În contrast, 1.923 de contracte au vizat case și vile. Scăderea tranzacțiilor din 2023 față de 2022 a afectat exclusiv segmentul apartamentelor, care a înregistrat o reducere de 25%. Pe de altă parte, tranzacțiile cu case s-au menținut constante, ceea ce a condus la creșterea ponderii acestora până la 30% din totalul tranzacțiilor în 2023.
Diminuarea cu 20% a numărului de tranzacții în 2023 în Sectorul 1 confirmă datele ANCPI, care a raportat o scădere de 16% a unităților individuale la nivelul întregii Capitale comparativ cu anul anterior.
Prețul mediu al apartamentelor achiziționate a fost de 98.000 de euro, al caselor de 73.000 de euro și al parcărilor de 13.000 de euro.
Aproape jumătate din apartamentele vândute în Sectorul 1 sunt construite în ultimii trei ani
Deși, în comparație cu 2022, ponderea apartamentelor noi în totalul tranzacțiilor a scăzut semnificativ, de la 65% la 47% (-1.766 unități), aceste apartamente au rămas, totuși, cele mai vândute în funcție de perioada de construcție.
În clasamentul celor mai active zone din Sectorul 1 în 2023, zona Centru Nord s-a clasat pe primul loc, cu 940 de achiziții, față de 1.138 anul anterior. Băneasa a ocupat locul al doilea, cu 728 de vânzări, comparativ cu 1.241 în 2022, iar zona Bucureștii Noi s-a situat pe locul al treilea, cu 549 de contracte, față de 913 în anul precedent.