Conform datelor raportate Ministerului Finanțelor Publice (MFP), Dante Internațional a încheiat anul trecut cu venituri de 834 milioane de lei, în creștere cu 22% față de anul precedent. În același timp, afacerile celui mai mare magazin online au crescut de la 685 milioane de lei (nivel raportat în 2012) la 831,13 milioane de lei, conform sursei citate.

Totodată, anul trecut compania și-a dublat numărul de angajați. Potrivit datelor raportate la MFP, numărul salariaților a ajuns la 576 de personae de la 350 de salariați, câți erau în anul precedent. Iulian Stanciu, directorul general al eMAG a declarat pentru Capital că la finele anului trecut numărul salariaților a ajuns la 772 de angajați.

Cu toate acestea, e MAG a încheiat anul trecut cu o pierdere de 6,96 milioane de lei, conform datelor financiare raportate Ministerului Finanțelor. Trebuie menționat faptul că eMAG a înregistrat profit în toți anii de criză financiară, perioadă în care afacerile companiei au crescut de la an la an.

Cel mai recent an în care compania a mai raportat pierderi a fost 2008, an în care eMAG a înregistrat pierderi de circa 10 milioane de lei. În perioada 2010-2012, Dante Internațional a avut profituri brute de câteva milioane de lei: 9,5 mil lei în 2010; 6,05 mil lei în 2011 și 1,3 mil lei în 2012.

Iulian Stanciu: am realizat profit operațional la nivelul întregului business

Directorul general al eMAG ne-a transmis că în 2013, Dante Internațional a realizat profit operațional pozitiv la nivelul întregului business care include operațiunile locale și international ale eMAG. Conform lui Iulian Stanciu, e MAG a obținut profit în România, dar investițiile în dezvoltarea locală și extinderea regional au dus la un rezultat negativ.

“Profitul net obținut în România a fost unul pozitiv, iar investiţiile semnificative ȋn dezvoltarea locală şi extiderea regională, care s-au ridicat la 5,4 milioane euro ȋn 2013, au dus la un rezultat negativ. Investiţiile au mers ȋn dezvoltare IT, internaţională şi ȋn creşterea echipei (la finalul anului am ajuns la 772 de agajaţi), dar şi ȋn marketing de brand sau logistică”, ne-a declarant Iulian Stanciu.

eMAG se concentrează pe investiții

Dacă anul trecut, eMAG a realizat investiții de 5,4 milioane de euro, așa cum precizează Iulian Stanciu, pentru acest an compania și-a programat dublarea investițiilor, adică o sumă de 11,5 milioane de euro.

“Planul nostru este unul pe termen lung, are ca fundaţie investiţiile, iar ȋn 2014 acestea vor continua. Suntem conştienţi că este un plan de termen lung, dar ne permitem să gȃndim pe termen de 5 – 10 ani, iar volumul de investiţii este extrem de important ȋn demersul nostru de a ne consolida poziţia de cel mai important comerciant online din Europa de Est şi de a cuceri noi ţări”, menționează Iulian Stanciu.

Potrivit șefului eMAG, pentru dezvoltarea pe piețele din Bulgaria şi Ungaria au fost allocate anul trecut sume totale de aproximativ 1,8 milioane de euro. “Pentru că dorim să ne menținem ritmul de creștere pe aceste piețe, dar și să intrăm pe cel puțin o nouă piață până la finalul acestui an, și pentru 2014 ne-am proiectat investiții ȋn dezvoltare internațională de 4,5 milioane de euro”, susține Stanciu. “Pe cele două piețe pe care suntem prezenți deja, estimăm că vom ajunge la break-even  în 4 ani”, adaugă șeful eMAG.

 

Investitie (mil EUR)

2013

2014

Dezvoltare IT

    2,000,000

     3,000,000

Logistica

       400,000

     2,500,000

Marketing brand

       400,000

        500,000

Dezvoltare angajati

       800,000

     1,000,000

Dezvoltare internationala

    1,800,000

     4,500,000

TOTAL:

    5,400,000

  11,500,000

 

Ce pregătește eMAG pentru acest an

În acest an, directorul general al celui mai mare magazine online se așteaptă la un rtim de creștere de peste 40%, țintind o cifră de vânzări de peste 260 de milioane de euro. “În paralel cu dezvoltarea regională, în acest an ne vom concentra și pe lansarea mai multor categorii de produse, precum fashion, auto si accesorii, sport și food astfel ȋncȃt eMAG să devină magazinul online cu  cea mai variată ofertă pentru cȃt mai mulţi cumpărători online din cei aproape 40 milioane de cetăţeni UE pe care ȋi deservim ȋn acest moment”, a mai spus Iulian Stanciu.

Zilele trecute, eMAG a anunțat retragerea lui Radu Apostolescu din acționariatul companiei, pachetul de 8,4% din acțiuni fiind preluat de Iulian Stanciu și grupul Naspers.