Care sunt cei mai ieftini şi cei mai accesibili „bani de plastic“? Competiţia e strânsă. Băncile au investit în reţeaua de bancomate şi au redus comisioanele pentru a atrage cât mai mulţi angajatori în acest sistem de plată a salariilor.
Plata salariilor pe card s-a generalizat deja în România. În încercarea de a atrage cât mai mulţi clienţi mari cu numeroşi angajaţi, băncile aproape că au uniformizat costurile tranzacţiilor cu carduri. O departajare este de aceea foarte greu de făcut. Totuşi, nu doar costurile la tranzacţiile interne trebuie luate în calcul la analiza cardului de debit. După integrarea în Uniunea Europeană, tot mai mulţi români sunt tentaţi să viziteze celelalte ţări ale Uniunii. Banii de plastic sunt uşor de transportat şi mult mai uşor de utilizat la comercianţii din străinătate (care acceptă în proporţie extrem de mare acest mijloc de plată, chiar dacă este vorba doar de cumpărarea unei sticle de Coca-Cola). Tocmai de aceea, comisioanele cardurilor din străinătate au căpătat un aspect important pentru salariaţii români. Tendinţa a fost observată şi de emitenţii de carduri, motiv pentru care, la multe bănci, tranzacţiile la agenţi economici nu mai sunt taxate ca până acum un an sau doi. Bineînţeles, există încă bănci care au păstrat aceste comisioane. Totuşi, ele depăşesc în foarte puţine cazuri 1% din valoarea cumpărăturilor.
În afara costurilor aferente unui card de debit, extrem de importantă este accesibilitatea: cât de uşor găseşti un bancomat şi cât de bine funcţionează acesta. Este un alt criteriu care a fost punctat de revista Capital în analiza făcută, la fel ca şi notorietatea de care se bucură banca printre cetăţenii de rând.
Lipsesc din această analiză facilităţile pe care unele bănci le ataşează cardurilor de credit şi costurile descoperitului de cont. Motivul pentru care aceste criterii nu au fost introduse este simplu: facilităţile ataşate cardurilor sunt foarte puţin dezvoltate în România (în general, se regăsesc doar la primele două bănci clasate în analiza noastră – BRD Groupe Société Générale şi BCR), iar dobânzile descoperitului de cont scad în funcţie de negocierile băncilor cu angajatorii.
Este interesant de remarcat că în acest clasament băncile mari au punctaje foarte apropiate şi se clasează, în general, în top cinci emitenţi de carduri. Explicaţia poate fi regăsită în faptul că acest produs se negociază cu marii angajatori, prinşi într-un fel sau altul în clientela băncilor mari din sistem, pe care instituţiile de credit vor oricum să-i fidelizeze. În plus, cardul de debit este un produs fără risc, unde profiturile băncii cresc în funcţie de mărimea volumului tranzacţiilor.
Aşa cum a fost conceput, clasamentul Capital arată, practic, care sunt cele mai accesibile carduri de salarii: cele mai ieftine (atât în ţară, cât şi în străinătate) şi cu cele mai multe bancomate din sistem. Indiferent de bancă, în cazul cardurilor pentru încasarea pensiilor, băncile au făcut rabat de la regulile de bază şi au introdus comisioane zero pentru retragerea de numerar.
BRD Groupe Société Générale 9,287
Costuri 9,0
Comisioane de emitere şi administrare:
• 7 lei pe an
Comisioane retragere de numerar:
• de la ATM-ul băncii: 0,2%
• de la ATM-urile altor bănci: 0,5%+2,5 lei
Comisioane în străinătate:
• la comercianţi: 0
• la ATM: 1%
Accesibilitate 10
Număr total de ATM-uri: 1.048
Disponibilitatea reţelei: 100%
Notorietate 9,75
Aria geografică acoperită: naţională
Notorietatea băncii: locul 2
BCR 9,265
Costuri 9,041
Comisioane de emitere şi administrare:
• 6 lei pe an
Comisioane retragere de numerar
• de la ATM-ul băncii: 0,2%
• de la ATM-urile altor bănci: 0,5%+2,5 lei
Comisioane percepute în străinătate
• la comercianţi: 0
• la ATM: 1,75%
Accesibilitate 9,75
Număr total de ATM-uri: 1.353
Disponibilitatea reţelei: 99,5%
Notorietate 10
Aria geografică acoperită: naţională
Notorietatea băncii: locul 1
Banca Transilvania 9,054
Costuri 9,544
Comisioane de emitere şi administrare: • 0
Comisioane retragere de numerar
• de la ATM-ul băncii: 0,1%
• de la ATM-urile altor bănci: 0,5%+2,5 lei
Comisioane percepute în străinătate
• la comercianţi: 0
• la ATM: 1% + 1,5 lei
Accesibilitate 7,75
Număr total de ATM-uri: 554
Disponibilitatea reţelei: 90%
Notorietate 8,75
Aria geografică acoperită: mai puţin judeţul Călăraşi
Notorietatea băncii: locul 5
CEC 9,011
Costuri 9,125
Comisioane de administrare:
• 0,7 lei/lună
Comisioane retragere de numerar:
• de la ATM-ul băncii: 0
• de la ATM-urile altor bănci:
0,50 % plus 2,50 lei
Comisioane percepute în străinătate
• la comercianţi: 0
• la ATM: 1 % + 2,50 euro
Accesibilitate 8,75
Număr total de ATM-uri: 393 ATM
Disponibilitatea reţelei: 99,5%
Notorietate 8,75
Aria geografică acoperită: naţională
Notorietatea băncii: loc 6
Raiffeisen Bank 9,010
Costuri 8,80
Comisioane de emitere şi administrare: • 0,5 lei pe lună
Comisioane retragere de numerar
• de la ATM-ul băncii: 0,2%
• de la ATM-urile altor bănci:
0,5% + 2,5 lei
Comisioane percepute în străinătate
• la comercianţi: 1%
• la ATM: 1%+2,5 euro
Accesibilitate 9,5
Număr total de ATM-uri:850
Disponibilitatea reţelei: 99,5%
Notorietate 9,5
Aria geografică acoperită: naţională
Notorietatea băncii: locul 3
Banca Românească 8,698
Costuri 9,211
Comisioane de emitere şi administrare: • 3,5 lei + 1 leu pe an
Comisioane retragere de numerar
• de la ATM-ul băncii: 0,2%+0,4 lei
• de la ATM-urile altor bănci: 0,5%+2,6 lei
Comisioane percepute în străinătate
• la comercianţi: 0%
• la ATM: 0,4%+2 dolari
Accesibilitate 7,625
Număr total de ATM-uri: 102
Disponibilitatea reţelei: 99%
Notorietate 6,75
Aria geografică acoperită:
fără opt judeţe
Notorietatea băncii: loc 8
(studiu Capital)
Volksbank 8,136
Costuri 8,33
Comisioane de administrarea:
• 15 lei pe an
Comisioane retragere de numerar
• de la ATM-ul băncii: 0,2%
• de la ATM-urile altor bănci: 0,4%+2,5 lei
Comisioane percepute în străinătate
• la comercianţi: 1%, minimum 4 euro
• la ATM: 1%, minimum 4 euro
Accesibilitate 7,875
Număr total de ATM-uri: 110
Disponibilitatea reţelei: 99%
Notorietate 6,75
Aria geografică acoperită: naţională
Notorietatea băncii: peste locul 12
ING BanK 8,043
Costuri 8,42
Comisioane de administrare:
• 14 lei pe an
Comisioane retragere de numerar:
• de la ATM-ul băncii: 0,2%
• de la ATM-urile altor bănci: 0,5%+2,5
Comisioane în străinătate
• la comercianţi: franco
• la ATM: 1%+10,2 lei
Accesibilitate 7,35
Număr total de ATM-uri: 186
Disponibilitatea reţelei: 98,9%
Notorietate 6,25
Aria geografică acoperită: 28 de oraşe în toate zonele geografice
Notorietatea băncii: locul 9
ABN AMRO 7,512
Costuri 7,66
Comisioane de administrare:
• 17 euro pe an (57,8 lei)
Comisioane retragere de numerar
• de la ATM-ul băncii: 0
• de la ATM-urile altor bănci: 0,75%+2,5 lei
Comisioane percepute în străinătate
• la comercianţi: 0
• la ATM: 2%
Accesibilitate 7,5
Număr total de ATM-uri: 28
Disponibilitatea reţelei: 100%
Notorietate 5,5
Aria geografică acoperită: fără reprezentanţă în 14 judeţe
Notorietatea băncii: locul 11
UniCredit* 7,282
Costuri 7,083
Comisioane de emitere şi administrare: • 72 lei
Comisioane retragere de numerar
• de la ATM-ul băncii: 0,2%+0,5 lei
• de la ATM-urile altor bănci: 0,5% + 2,5 lei
Comisioane percepute în străinătate
• la comercianţi: 1%
• la ATM: 1,5%+7 lei
Accesibilitate 7,75
Număr total de ATM-uri: 349
Disponibilitatea reţelei: 97,91%
Notorietate 7,75
Aria geografică acoperită: fără patru judeţe
Notorietatea băncii:locul 7
* UniCredit a fost analizată în comun cu HVB Ţiriac deoarece fuziunea va fi relizată pe 1 iunie 2007. Cardul ales este Visa Electron care aparţine HVB Ţiriac